Uneori, o treabă este mai bine boemă decît bună. Pentru că aşa vrea celălalt.

V-am păcălit. Nu vreau să fiţi mai fericiţi. Adică nu vreau doar asta. Vreau şi să fiţi mai deştepţi citindu-mă. Spun unii că, cu cît eşti mai înţelept şi ştii mai multe, cu atît eşti mai nefericit. Eu nu cred chiar aşa. Exemplu io. Sunt deştept foc, dar asta nu mă face nefericit. Ba chiar, pe undeva, din contră: faptul că strălucesc de înţelepciune mă ajută să trec prin momentele „delicate” (cum zic unii) mai calm, mai uşor (ultima dată am pierdut vreo 3 kilograme), mai repede.

Noi să fim sănătoşi, că problemele trece şi vine, cum, iarăşi, spunea cineva... Şi badea Gheorghe, din Insula Mare a Brăilei, cu viaţa lui simplă şi orizontul lui limitat: sunt sigur că are probleme. Şi altele decît că s-a terminat ţuica, n-a mai plouat de mult şi e prăfuit drumu’, nu trage peştele, i-a furat vecinu’ betonu’ din curte. Nu: omul cu siguranţă are probleme serioase. Nu le ştiu.

Întîmplările, dacă stau să mă gîndesc mai bine, sunt ca oamenii: nu există oameni răi. Rău, cînd e de rău, e modul în care noi ne raportăm la acel ceva. Adică ce dacă s-a terminat ţuica: a) damigenele de vin sunt încă doldora; b) oricum spunea doctoru’ că alcoolu’ face rău; c) Ionică mai are încă destulă şi e băiat bun. Ionică e vecinu' cu betonu'.

Da, şi asta e o treabă deşteaptă: să vezi în fiecare partea lui bună, şi să o laşi mai moale cu pretenţiile. Pretenţii înseamnă prejudecăţi, iar astea se ştie sunt rele, c-aşa învaţă copiii în ziua de azi în cei 7 ani d-acasă. Unu’ poa’ să facă o mie de mitocănii, să fie nepăsător, superficial sau arogant: dacă reuşeşti să vezi ceva bun în el, eşti mai cîştigat decît dacă ai încerca, prieteneşte şi bine intenţionat, să-l îndrepţi. Dacă nu reuşeşti, mai încearcă: tocmai ţi-am spus că merită.

Iar aşteptările pe care le ai de la cineva pot face, din ce am aflat eu în cei, cu modestie spun, 32 de ani de viaţă, doar două lucruri: 1. Nu-ţi vor da voie să-i vezi adevăratul potenţial. Sau, spus şi altfel decît în limbaj de revistă auto: nu vei reuşi să mai accepţi şi altă modalitate de împlinire a relaţiei tale cu persoana respectivă decît cea la care te aştepţi tu. Sau, spus şi altfel decît complicat: nu mai vezi florile de frunze. Sau, spus şi altfel decît de neînţeles: ai belit-o; nu vei fi niciodată fericit. Şi 2. Vei crede, în momentele în care celălalt se comportă conform aşteptărilor tale, că acea persoană este împlinirea visului tău, ori exact prietenul de care ai nevoie într-un anumit moment, sau omul care ai sperat atîta amar de vreme să ajungă, să devină, să se schimbe în. Fapte ce te-ar conduce la dezamăgire, căci omul nu se schimbă, cu adevărat, decît foarte rar, şi atunci cu intervenţie divină.

Sunt tentat să continui subiectul persoanei care împlineşte visu’, cel al schimbării sau cel al fericirii (despre care un artist autohton spunea că este ceva care nu se atinge niciodată, dar în căutarea căruia merită să alergi toată viaţa. Desigur, e discutabil), dar ar deveni discuţia prea stufoasă, şi este prea mult. Pentru mine, nu pentru voi. Voi sunteţi cel mai bun lucru care mi s-a întîmplat vreodată: un auditoriu liniştit, răbdător, lipsit de pretenţii, asta este tot ceea ce-şi poate dori un spunător (un om care spune ceva). Vedeţi? Eu sunt întîiul care învăţ din ceea ce spun aici: am trecut peste faptul că sunteţi un public nepăsător, neatent şi, nu în cele din urmă, absent! Vă plac aşa cum sunteţi. Las’că şi voi m-aţi iertat pentru că nu vă scriu mai des. Pînă data viitoare, promit să aflu cîte ceva despre Dudu şi să vă transmit ceva din partea lui. Cred că-i lipsiţi, dar sunt sigur că îi este mai bine, acum, acolo unde este.