Lumea lui Nouă

În primul rînd, trebuie să stabilim cîteva lucruri. Toţi multiplii lui 3 au suma cifrelor 3, 6 sau 9. Suma cifrelor multiplilor lui 9 este întotdeauna 9. Numărul meu preferat a fost dintotdeauna 3. Dar 9 este mult mai interesant.

Am trăit mereu cu tendinţa de a păstra ceva, ceva mai bun, pentru mai incolo. Pipota din ciorbă pentru cînd n-o mai fi zeamă. Ideea aceea genială pentru cînd va produce efect maxim. Micul secret inofensiv pentru o contextualizare perfectă.

Aşa şi cu obsesia mea pentru cifra 3, şi, mai nou, cea pentru cifra 9.

Azi nu se leagă de nimic, nu se pupă cu nimic din jurul meu, suntem în 14.12.2009 şi nici măcar asta nu e multiplu de 3. Totuşi...

Nouă este foarte meseriaş. Cea mai mare dintre cifre. Dar nu d-asta... De fapt, el nu ştie să facă prea multe. Dacă-l aduni la orice număr, suma cifrelor acelui număr va rămîne aceeaşi. 17 cu 9, 26. 1 cu 7, 8, 2 cu 6, tot 8. 26 este mai mare decît 17, în lumea noastră, dar în lumea lui 9, în lumea în care contează fondul, diversitatea, relaţiile dintre membri, nimic nu este schimbat. Paradoxal, 9, în lumea lui, pare să nu aibă nici o influenţă.

Acolo, nu contează că vorbim despre 154.267 sau despre 25. Pentru Nouă, şi unul şi altul înseamnă 7. Este mai simplu aşa. Nu avem infinit. Totul se plimbă între 1 şi 9. Nici măcar 0 nu există! Şi este uşor de înţeles de ce 9 nu l-a vrut pe 0 în lumea lui... Amîndoi fac acelaşi lucru. Nimic. Nouă tot se mai ocupă cu ceva trafic de influenţă (2478, 2487), dar 0? În lumea lui 9, 0 nu are absolut nici un sens. Şi recitiţi acest enunţ. ... Este în totalitate de bun simţ. Lumea lui 9 este ceea ce niciodată Antonescu nu va reuşi să facă din România.

Există o felie din această lume în care Nouă se simte ca acasă. Acolo vei găsi pe 342, pe 55.359, pe 3.753.477 şi pe mulţi alţii. Şi, în fruntea tuturor, pe Nouă, plimbîndu-se agale de la unul la altul, socializînd, flirtînd, descoperind cîte ceva nou în fiecare... Din cîte mi-a spus, de cînd cu ultimul post, vrea ca de fiecare dată acel "ceva nou" să fie "ceva bun". V-am spus eu că e băiat de treabă :-)

Uneori, o treabă este mai bine boemă decît bună. Pentru că aşa vrea celălalt.

V-am păcălit. Nu vreau să fiţi mai fericiţi. Adică nu vreau doar asta. Vreau şi să fiţi mai deştepţi citindu-mă. Spun unii că, cu cît eşti mai înţelept şi ştii mai multe, cu atît eşti mai nefericit. Eu nu cred chiar aşa. Exemplu io. Sunt deştept foc, dar asta nu mă face nefericit. Ba chiar, pe undeva, din contră: faptul că strălucesc de înţelepciune mă ajută să trec prin momentele „delicate” (cum zic unii) mai calm, mai uşor (ultima dată am pierdut vreo 3 kilograme), mai repede.

Noi să fim sănătoşi, că problemele trece şi vine, cum, iarăşi, spunea cineva... Şi badea Gheorghe, din Insula Mare a Brăilei, cu viaţa lui simplă şi orizontul lui limitat: sunt sigur că are probleme. Şi altele decît că s-a terminat ţuica, n-a mai plouat de mult şi e prăfuit drumu’, nu trage peştele, i-a furat vecinu’ betonu’ din curte. Nu: omul cu siguranţă are probleme serioase. Nu le ştiu.

Întîmplările, dacă stau să mă gîndesc mai bine, sunt ca oamenii: nu există oameni răi. Rău, cînd e de rău, e modul în care noi ne raportăm la acel ceva. Adică ce dacă s-a terminat ţuica: a) damigenele de vin sunt încă doldora; b) oricum spunea doctoru’ că alcoolu’ face rău; c) Ionică mai are încă destulă şi e băiat bun. Ionică e vecinu' cu betonu'.

Da, şi asta e o treabă deşteaptă: să vezi în fiecare partea lui bună, şi să o laşi mai moale cu pretenţiile. Pretenţii înseamnă prejudecăţi, iar astea se ştie sunt rele, c-aşa învaţă copiii în ziua de azi în cei 7 ani d-acasă. Unu’ poa’ să facă o mie de mitocănii, să fie nepăsător, superficial sau arogant: dacă reuşeşti să vezi ceva bun în el, eşti mai cîştigat decît dacă ai încerca, prieteneşte şi bine intenţionat, să-l îndrepţi. Dacă nu reuşeşti, mai încearcă: tocmai ţi-am spus că merită.

Iar aşteptările pe care le ai de la cineva pot face, din ce am aflat eu în cei, cu modestie spun, 32 de ani de viaţă, doar două lucruri: 1. Nu-ţi vor da voie să-i vezi adevăratul potenţial. Sau, spus şi altfel decît în limbaj de revistă auto: nu vei reuşi să mai accepţi şi altă modalitate de împlinire a relaţiei tale cu persoana respectivă decît cea la care te aştepţi tu. Sau, spus şi altfel decît complicat: nu mai vezi florile de frunze. Sau, spus şi altfel decît de neînţeles: ai belit-o; nu vei fi niciodată fericit. Şi 2. Vei crede, în momentele în care celălalt se comportă conform aşteptărilor tale, că acea persoană este împlinirea visului tău, ori exact prietenul de care ai nevoie într-un anumit moment, sau omul care ai sperat atîta amar de vreme să ajungă, să devină, să se schimbe în. Fapte ce te-ar conduce la dezamăgire, căci omul nu se schimbă, cu adevărat, decît foarte rar, şi atunci cu intervenţie divină.

Sunt tentat să continui subiectul persoanei care împlineşte visu’, cel al schimbării sau cel al fericirii (despre care un artist autohton spunea că este ceva care nu se atinge niciodată, dar în căutarea căruia merită să alergi toată viaţa. Desigur, e discutabil), dar ar deveni discuţia prea stufoasă, şi este prea mult. Pentru mine, nu pentru voi. Voi sunteţi cel mai bun lucru care mi s-a întîmplat vreodată: un auditoriu liniştit, răbdător, lipsit de pretenţii, asta este tot ceea ce-şi poate dori un spunător (un om care spune ceva). Vedeţi? Eu sunt întîiul care învăţ din ceea ce spun aici: am trecut peste faptul că sunteţi un public nepăsător, neatent şi, nu în cele din urmă, absent! Vă plac aşa cum sunteţi. Las’că şi voi m-aţi iertat pentru că nu vă scriu mai des. Pînă data viitoare, promit să aflu cîte ceva despre Dudu şi să vă transmit ceva din partea lui. Cred că-i lipsiţi, dar sunt sigur că îi este mai bine, acum, acolo unde este.

vorbe de pe şantier

- Hai, uşurel şi apăsat, ca la Rîmnicu-Sărat!

Ştie cineva dacă cumva Terente era de prin partea locului cu pricina?...

l.e.: Spun eu, că oricum nu mă citeşte aproape nimeni. Încă. Cică răspunsul ar fi cam pe undeva p-acolo, adică mai dinspre Brăila aşa. (wiki)

Cine sînt

Mă voi prezenta. Vreau sa mă prezint vouă. O voi face aşa cum o poate face un autor anonim care scrie pe un blog al altuia. Dar va fi de-ajuns. Nu aveţi de ce să ştiţi mai multe, şi nu aveţi de ce să vreţi asta.
După cum sugerează chiar şi numele meu, sînt ruda săracă a unui mafiot rus. Scriu cu "î" şi cu "sînt", iar de mă veţi întreba de ce, vă voi spune. Folosesc diacritice, pentru că cuvîntul "cuvant" nu există în limba romînă.
Îmi plac acoperişurile blocurilor. Odată am vomitat din cauza unei fete.
Alerg în fiecare dimineaţă după tramvai, iar seara fac jogging de plăcere.
Sînt pasionat de cercuri şi pot să-mi întorc limba aproape o sută optzeci de grade în sens invers faţă de cum se învîrt acele de ceas.
Timpul trece, iar eu nu ştiu niciodată unde l-am pus sau ce-am făcut cu el. Trăiesc în căutarea resurselor de lipsa cărora mă plîng, dar cînd eram mai mic cineva mi-a spus că am şanse să-mi dau seama cum să mă descurc oricum.
Nu-mi place să spun lucrurilor pe nume, dar numele lor ies fără să vreau din gura mea. Vreau să vă scriu, vreau să fiţi mai bucuroşi pentru că m-aţi citit. Aţi face un anonim fericit. Iar anonimul este trist în sine. Un trist anonim fericit... Anonimov, sincerely yours.

Reverenta (2)

Tocmai m-a sunat Dudu. Cică dacă vreau să scriu pe blogu' lui, pînă termină el nu ştiu ce treabă... Sigur că vreau, i-am spus! Aşa că iată-mă.

Dudule, am preluat legătura. Şedere plăcută, pe plaiurile calde şi însorite pentru care ne-ai părăsit şi care, sperăm, nu-i aşa?, să-ţi aducă liniştea de care ai atîta nevoie. Să ne trăieşti, mărite căpitan.

P.S.: Pentru că Dudu a lăsat acest blog suspendat, aşa va şi rămîne o vreme.

Sfarsit de mandat la Traiesc pe picior mare.

As putea sa incep sa ma lamentez.

As putea sa iau o argumentatie de coada si sa o duc pana in panzele albe. 

As mai putea sa suspend, din nou, acest blog. Nu din motive de lipsa de content. As putea zice ca din prea mult d'asta... 

As putea, de asemenea, sa renunt sa mai scriu aici. Sa las pe altcineva. Stiu pe cineva care de mult vrea sa spuna, lucruri.. ganduri.. prostioare. Sub protectia anonimatului. Cred ca o sa ii ofer ocazia. 

Eu renunt la acest blog. Dintr'o inofensiva gropita de gunoi, unde sa'mi vars ofticile si alte cele, nu toate de lepadat/aruncat, a ajuns o fabrica de monstri. Iar cel dintai e Dudu. Dudu Vasile.

Si'atunci?... Eu, aici, in blogosfera (hahahaaaaa), asta sunt: ... unu' care crede ca le zice, si ca le zice bine. macar uneori. ca are haz. Sau.. mai mult: ca spune lucruri absolute. ca e asa cum stiu eu, si altfel nu se poate. 

Acuma, sincer, ca chiar asa e, sau ca doar asa cred unii dintre cititorii fideli, nu are mare importanta. Important, acum, e ca .... 

apffffff... cum spanac s'a intamplat ca fix cu ocazia primei ploi mai serioase din sfarsitu' asta de vara sa ma apuce o criza de autocunoastere? e trist! si ca ploua, si ca vreau sa ma autocunosc, da' nu asa oricum, ci frenetic, crizat, rupt de imprejurari, pe zero, bosumflat.. 

Important acum e ca ....

= to be continued = 

al o suta unulea post

ei, si ce?, veti spune. si pe buna dreptate. nu e mare lucru de zis acum. mai precis, din tot ce e, am ales numai sa mentionez ca voi lua in studiu serios relatia dintre o umbrela si manuitorul ei. uite de ce: daca vrea, el, posesorul, sa fereasca de stropi de ploaie pe cineva de langa, mai scund, mult mai scund, un copil, nu poate. pur si simplu. umbrela are sens doar daca o ridici deasupra capului. daca o duci acolo unde te termini tu. posesorul ei. 

spuneti, stiati asta? stiati?

Cocaina americana si anticriza romaneasca

O ştire pe care am găsit-o pe Realitatea şi pe care nu am mai căutat-o la sursă povesteşte rezultatele unui studiu interesant. S-au luat nişte cercetători şi au numărat pe câte bancnote se găsesc urme de cocaină. În (sic!) SUA şi Canada, 85-90% dintre bani au urme de cocaină. La polul opus se află China şi Japonia, ale căror bancnote au urme de cocaină doar în proporţie de până-n 20%. E important de spus, în acest context, că pe iniţiatorul studiului îl cheamă Yuegang Zuo... Dar se mai poate şi ca asiaticii să îşi cumpere droguri cu card.

Al doilea element mediatic care mi-a atras interesul azi (până-n 11), a fost articolul foarte bine documentat al celor de la Business Standard care analizează viziunea anticriză a Guvernului României.

Să aveţi o zi bună:)

===== Disclaimer =====

1. Nu am nici o legătură (contractuală sau nu) cu grupul Realitatea-Caţavencu. :))

2. Titlul, mai ales în a doua parte a sa, nu se găseşte într-o strânsă legătură cu restul textului. E un joc, şi e jocul meu.

Tin cu Steaua punct

Bravo Poliii!!

Politehnica Timişoara s-a calificat în play-off-ul Champions League. Adică ce a făcut? asta înseamnă că e în grupe? mă depăşeşte exprimarea... Însă! Exprimare foarte bună a avut unul dintre comentatori (pe Dragoş nuştucum îl bănuiesc că ar fi făptaşul). Ucrainenii tocmai făcuseră o schimbare, iar unul dintre timişoreni, unu' chel cam turbat, l-a luat în primire pe noul intrat cu o verificare a gleznelor, ceea ce ar fi vrut să însemne "Bună seara. Mă cheamă Bourceanu".

Genial.

Gata. Poate vom reveni cu detalii.

..

Multumesc, am preluat legătura. Aşadar, dragi telespectatori neascultători, Poli Timişoara s-a calificat în pleioful Ligii Campionilor. Carevasăzică că mai are de jucat un tur-retur cu o echipă necunoscută încă până să intre în grupe. Mboooon. Gabi, ai legătura.

Gabi: Cu plăcere. Mergem acum să îl întrebăm pe Dudu ce părere are el. Dudule, nu te da deştept.

Mulţumesc, Gabi, fac ce pot.

Nu-ţi prea iese.

Mai încercăm. Dacă e să fie, o să fie. Şi până la urmă, mergem înainte, că înainte era mai bine:)) (citat Beni L) Dar înainte de ce?.. Soooooo... Sunt o grămadă de lucruri interesante care s-au întâmplat cu ocazia acestui meci, care, cică, e istoric. O să iau numa' spuma, şi nu neapărat în vreo ordine anume.

În primul rând (iată că se încheagă totuşi o oarecare ordine), am avut o ciudată revelaţie: unele lucruri nu le ţii minte decât dacă le înveţi. Adică, sunt multe lucruri, dacă nu cele mai multe (va spune unul cu mintea leneşă) pe care le ţii minte fără să faci nimic special. Nu reuşesc să găsesc exemple, dar mă veţi crede pe cuvânt. Mi-am dat seama de asta pentru că antrenorului lu' Poli îi tot spuneam.. Prodan. Pe el însă îl cheamă Sabău. Pe vremea generaţiei de aur eram puştan, şi nu-mi sunt tocmai apropiaţi... Acum, că am învăţat că e numele cu S, mi-a fost greu să îmi amintesc care e numele pe care i-l atribuiam în mod eronat. Mă rog, irelevant...

Dan Alexa - căpitanu' lu' Poli. Un criminal cu faţă de băieţel prea înalt pentru vârsta lui. Nu ştiu ce m-a impresionat la el... A, cred că a fost faptul că Sabău l-a schimbat fără ca acesta să fie accidentat, obosit sau ineficient. Era însă în pericol să ia roşu, aşa că învingătorul serii l-a scos. Inspirat, zic eu.

Omul întâlnirii (tur-retur) a fost clar Gigel Bucur. Tata lor. Sper să-l vedem săptămâna următoare în amicalul naţionalei cu Ungaria.

Apropo de naţionala noastră. Răzvan Lucescu a avut o seară extrem de interesantă, pe care a anunţat-o ca delicată încă de zilele trecute. Ca selecţioner al României, ţine cu toate echipele româneşti. Iar în întâlnirea de azi, echipa românească a întâlnit echipa antrenată de tatăl său. Cred că lu' ta-su i-a spus că speră să meargă mai departe Şahtioru', ca să îl mai ierte pentru când l-a eliminat mai demult când era la Rapid.

Acest Mircea Lucescu cică ar fi spus că nu vrea să (voi care aţi văzut meciul ştiţi toate lucrurile pe care le spun eu aici, dar .. să zicem că publicul meu ţintă este reprezentat de fete:)) ) antreneze în liga 1 din România, pentru că ar însemna să lupte împotriva copiilor lui. Asta înseamnă că Il Luce a recunoscut că a avut mai multe aventuri cu viitoare mame de fotbalişti, antrenori?

Ha, ce glume avem în program...

Programul nostru se apropie de sfârşit, adică face ceea ce făcea, încet-încet, încă de când a început. Vă mulţumim pentru atenţie, HAI STEAUAAA. Auzi ce slogan slab la ProTV, "pe ei pe motherwellu' lor"... Băieţi, asta, pentru mofturoşi, se numeşte cacofonie. Pentru toţi ceilalţi, sună ca capacu'.

Seara bună, mă cheamă Bourceanu să-mi rupă capu'. :))

Inot

Secretul înotului cu capul sub apă este expiraţia, nu inspiraţia, zise Babanu. Şi are dreptate. Trebuie să-ţi propui să duci aer sub apă cu nasu'. Atât, e foarte simplu. Nu ai de ce să-ţi ţii respiraţia, pentru că poţi oricând să scoţi capul la subraţ şi să tragi cât vrei. Mai precis, cât ai loc: d-aia e important să duci aeru' sub apă şi nimic mai mult.

Bun, încerc să pun toatele în aplicare, şi unele-mi ies. Da' la un timp o dau iar pe înot pe spate, că, chiar dacă nu poţi admira peisajul, ai câştigul că măcar nu îţi vine apa direct în faţă.

Înotul pe spate mă face să mă simt călugăriţă catolică. Sau musulmancă, ce-şi lasă toată faţa la vedere.

Înot pe spate... Soarele e spre apus binişor, aşa că pot privi cerul liniştit, cu o expresie relaxată de om blând. Observ pe cer, sus de tot, un avion. De aici, de unde sunt, îmi dau seama de două lucruri legate de acest avion: 1. nu este un avion al MyAir, şi 2. se îndreaptă în celălalt sens faţă de mine. Îl iau drept reper fix, să simt şi eu că înot repede. Un vălureţ îmi face figura (udă) şi-mi introduce cantităţi însemnate de apă în nas. Trec peste moment, dar când mă uit iar pe cer, avionul a dispărut. Poate era totuşi chiar un avion MyAir...

Acasă, sau mă rog, la un televizor, Steaua bate pe Ujpest, iar ungurii îi bat pe stelişti cu torţe şi alte proiectile. Pe final, tocmai când ni se terminaseră seminţele, Goian îl driblează frumos pe unu' d-al lor şi îl trimite să ne umple farfuria.

Iar mesajul, care poate nici nu a vrut să facă ceva minunat, a ridicat mult nivelul (sau valoarea, pe limba altora) serii. Aş putea spune chiar că a salvat-o. Chiar, oare avionul ăla s-a prăbuşit, ca alte surate aeronave, pe undeva de a dispărut aşa?... Nu ştiu. Nu cred. Poate nu a fost nici un avion. Sau poate a fost, şi a dispărut că atât a avut treabă p-acolo. Sau a înotat acum niţel cu mine, după care îl voi mai întâlni cine ştie când, cu siguranţă într-un moment în care ne va face multă plăcere să stăm la un pahar de vorbă. Sau poate mâine, când voi merge iar să înot, va fi acolo. Şi poate că nici nu va mai pleca.

Vom vedea :)

Salata

***disclaimer*** Celor ajunşi aici de la mine de pe mess, şi care au fost oripilaţi de ideea de a găti animăluţe când au citit la statusul meu "Salată cu căţel", le spun să aştepte până la finalul textului. Şi mă mir de aşa gânduri din partea voastră, mai ales că mă ştiţi vegetarian. ***disclaimer***

Ar trebui să fac o grămadă de alte lucruri. De fapt nu aşa multe, da', de exemplu, nişte ordine prin camera în care m-am dezbrăcat şi îmbrăcat de vreo 5 ori de fiecare dată în alte haine de la ultima ordine iar lucrurile au rămas unde au căzut ar fi musai. Ordine, ar fi musai să fac ordine. Măcar ca să mă liniştesc şi să pot scrie despre meseriaşu' de căţel pe care l-am cunoscut azi.


Zice-se că am trecut pe lângă el de o grămadă de ori în ultimul an, dar nu l-am observat până astăzi. Unele lucruri, fie ele mici, sau mari, importante sau nu, pur şi simplu se întâmplă doar dacă altele nu se întâmplă sau se întâmplă. E clar. N-am zis-o clar, că nu mă ţin eu de asta, cu toate că poate ar trebui măcar uneori, da' treaba e cât se poate de clară; poate chiar evidentă: nu orice este posibil în orice condiţii.

Să revenim la căţel, căci e tare nerăbdător să ajungă celebru.


Să-l lăsăm să mai roadă, că mi-am adus aminte ceva.
...........Am uitat.

Deci... căţelu' ăsta este un căţel inteligent. Oricum, îndeajuns de inteligent încât să mă aştepte. Nu m-a întrebat unde mă duc. I-am zis să mă aştepte că mă întorc, şi asta a făcut. Ba chiar într-un loc mai bun decât unde îl lăsasem, astfel încât să avem mai mult drum de făcut împreună. Văzându-mă şi mai zâmbăreţ decât eram când m-am dus, a început şi el să se deschidă niţel faţă de mine. Eu... eu am fost îndeajuns de atent încât să nu scap niciun "măăă Totolică măăăă" în timp ce-l smotoceam. Nu i-ar fi picat bine, sunt sigur. Da' potaie şi potăiţă l-am făcut de câteva ori. Că asta e. Şi puţeaaaa, mămicăăă ce puţea.

Apropo.

(atenţie. foto necenzurat)

Ar trebui nu numai ordine să fac, ci şi prin bucătărie să trec un pic. (Mami, să nu mă înţelegi greşit. Vasele nu mai stau cu săptămânile în chiuveta mea. Ba chiar mai acum ceva timp în urmă m-au întrebat care e treaba de nu mai înnoptează de două ori consecutiv în chiuvetă. Le-am spus că aşa e normal, şi să se înveţe aşa.) Ce mă mai laud!...

Unele lucruri nu se pot întâmpla în orice condiţii... Descoperi nişte treburi doar când altele nu mai sunt, sau sunt, dar altfel. De ce oare încerc să spun vorbe înţelepte? Nu-mi stă in fire... Să încerc:P. Ce zace acolo şi nu ştie pe un'să iasă?

Nu-mi dau seama. Voi mai săpa. Însă până atunci, încep chiar acum un serial la care mă gândesc de ceva timp: Reţete a la Dudu.

Episodul 1: Salată de broccoli cu brânză, usturoi, bake-rolls (sare) şi ulei de măsline.
Reţetă: Se iau toate din nume şi se amestecă. Gata. Se serveşte pe farfurie, şi se mănâncă cu furculiţa şi fără pâine.
PS: Brânza ar trebui să fie feta sau daneză. Dacă nu e feta sau daneză, atunci inventăm un dressing cu smântână. Eu pun smântână şi sare, bătută bine cu mixeru'. Dacă ăsta se poate numi dressing, mulţumesc. Usturoiu' poate lipsi, da' aşa nu mai garantez că e eşcelentă salata! A, şi nu lăsaţi prea mult până o mâncaţi, că se înmoaie o ţâră beicrolsu'. Da' tot bună e, am încheiat citatul. :D


(beicrolsu' merită mărunţit mai bine. iar salata în sine merită o poză nemişcată.)
19 iulie a fost o zi... în toate felurile. exact ca salata asta. nu mă arunc să zic că a fost minunată, da' în mare parte se apropie. am învăţat multe azi, mulţumesc Mihăiţă. Mă gândesc să-ţi dedic un serial :D. pă cuvânt. Şi am mâncat bine. Foarte bine. Cu desert, şi-ncă! Să ne fie de bine, ca gândurile :)

Apropo, felicitări mirilor de azi! Se ştiu ei. Atâta că nu mă citesc :)) Să fiţi sănătoşi!

l.e.: Am zis să ne fie de bine! Asta cam exclude să ne fie rău de la burtică... Sper să se remedieze situaţia cât mai curând. Noapte bună.
l.l.e.: ... E şi asta o variantă! :))

Arad

Am fost la piaţă, să-mi iau să mănânc, că e vară şi trebuie să mănânc mult. Aşadar, pepene, roşii, brânză, cartofi şi încă vreo câteceva, toate în mâinile mele două. Nici slabe, dar nici 44 în circumferinţă. De la piaţă încoa' am mai intrat în nişte magazinaşe, ca să caut ceai da' nu d-ăla la pliculeţe, de care n-am găsit nici măcar la farmacie. Încărcat deci cu plăsuţele alea, care mai si tăiau, păcătoasele, cum intram în magazin căutam un loc să le las jos. Motivul pentru care scriu acum este că de fiecare dată când am ieşit din magazin s-a găsit cineva care să-mi deschidă uşa si să o ţină aşa până ies. Şi au fost aşa: un nene la vo 60 de ani, o fată tânără şi cam plinuţă, care intrând înaintea mea era să-mi trântească uşa-n nas, şi un nene cu un băieţel. Poate cu excepţia fetei, sunt sigur că binefăcătorii au fost absolut dezinteresaţi şi simpatici (se înţelege, fata s-ar fi putut simţi vinovată. eniuei). Şi v-am spus, se poate spune despre mine că pot duce 2 sacoşe în 2 mâini, şi nici nu aduc deloc a băbuţă. Ba mai mult, zic unii, nu (mai) am o faţă tocmai "blândă", că cică am scăpat cam mult maşina de tuns în cap. Toate astea nu i-au oprit însă pe aceşti arădeni de seamă, oameni de vază ai oraşului de pe Mureş, să mă facă să le mulţumesc zâmbind cu gura până la urechi şi să-mi facă ziua. Ziua bună!

Mircea Lucescu si cei doi Mitici.

Ba nene, Dumitru Graur e tembel! Da' tembel rau. Pe bune!
Mircea Lucescu a facut un (pre)infarct si a fost operat. Realitatea TV a relatat treaba dupa vreo juma de ora dupa prosport.ro, primii din tara care au aflat vestea. Trista. Dar nu atat de trista pe cat o credea marele comentator Graur! Contactat telefonic de Realitatea (p'asta il vad eu mai bine online), a vorbit intruna la timpul trecut. !!! A incercat stirista sa'i spuna ca vestile sunt bune, a facut o operatie pe inima, dar in urma operatiei e ok, e la ATI, normal, da' starea lui e stabila. Graur nimic, ca a fost un om bun, ca a tras multi oameni dupa el.. Sindromul MJ's funeral loveste din nou...
Dup'aia intra in direct alt Dumitru, Dragomir. Mitica de la Liga: O operatie la inima, da, nu e de colea, da' cu tehnologia de azi din medicina e mai usor(a, apropo, l'au operat in Ucraina...), asa ca intr'o saptamana e pe picioare. Ce sa zic, asa sa fie.
Drum bun lui Razvan catre Donetsk!

l.e.: este incredibil ce se intampla pe wikipedia! nu pot sa inteleg... parca ar fi site de stiri!! Cand am intrat eu (ca uitasem cum il cheama pe fi'su:P selectionerul nationalei noastre, pana la urma. nu scrie pe wiki nimic de el), deja scria acolo la Personal ca "On 16 July 2009 he suffered a heart attack and was operated in an emergency hospital in Donetsk", iar ca sursa era o stire de pe gsp.ro, de la ora 12:37. eu am intrat pe wiki pe la 12:50. respect!

din preaplinul carneţelului

Aşadar, marele maestru indian Swuami Shivananda (cf., să mă scuzaţi, google) zicea că e gându', dup-aia acţiune, obicei, după care se formează caracteru', care caracter dă mai departe destinu'. Iar eu ziceam ceva care mi-a adus aminte de asta...

A, da. Că nu e aşa uşor cu obiceiurile astea pe care vrei să le schimbi. Că ele, odată formate, ... nu, nu asta era ideea. Şi eu care ziceam că să profit de momentele de linişte şi să termin vorbălaia de-am început-o... Deci cu obiceiurile nu e aşa uşor. Adică bine bine, îţi dai seama că nu sunt bune, îţi dai seama şi cum s-au format, şi urmări şi tot. Şi vrei să le schimbi. Bun. Foarte frumos din partea ta, Bunul să te-ajute!

Treaba pe care am observat-o, şi pe care încă nu mi-e clar nici cum, nici de ce o dezbat io aci, da' poate până la urmă-mi dau seama/aduc aminte, e că, fără nici o legătură cu proastele obiceiuri, alta decât că se întâmplă deodată sau p-acolo, există nişte trăiri sau acţiuni, neutre, ca să zic aşa, adică, nici să le schimbi, da' nici de pus la rană; trăiri sau acţiuni care, conectate fiind de acţiunile/trăirile (cum ar veni, trăcţiunile) alea obişnuite pe care vrei să le schimbi, te duc cu gându' la ele şi le readuc în actualitate, dacă pot să mă exprim aşa, şi pot, că d-aia e blogul meu. Şi-atunci nu e de-ajuns, să zicem, să întrerupi lanţu' şi să omori gându' din faşă. Că nu e de-ajuns să zicem că faci. Tre' să sfârteci în bucăţi mici cu toată puterea şi voinţa! Şi, pe lângă asta, să mai tai şi din trăcţiunile de care se leagă păcătosu' de obicei.

Sincer, nu prea ştiu cum se face asta. Da' am un prieten (...) care, ca să-i iasă, a scos din program mai multe trebi: păpică (un fel de post aşa...), rugă cât se poate, neîncetat, de exemplu, etc. Oricum, ceva asemănător cu o rupere de cam toate. Măcar aşa, o leacă, cât să dai reset.
Azi aşa, mâine... Aşa, că tot veni vorba, mâine mă apuc. Ori să citesc, ori să scriu. Nu amândouă.

Totuşi, reţeta nu e brevetată. Da' e o încercare sinceră.

Revenim imediat. sunt plecat 5 minute, reveniţi peste o oră.

din carneţelul plin

Nu este uşor să-ţi schimbi obiceiurile: trăirile se întreţes cu acţiunile, şi o acţiune este legată direct şi accidental prin proximitatea (sau suprapunerea) temporală de o altă acţiune sau trăire, cu care în mod normal, pe hârtie, pe tabla de logaritmi, în tabelul periodic al elementelor, nu are nimic în comun.

Nu aţi înţeles nimic, nu e nici o problemă, nici eu nu am înţeles mare lucru când am recitit. Dar reţinusem că am ceva notat în carneţel despre care am spus că dezvolt pe blog...

Deeeeeci... este ordinea aceea: gând, acţiune, obicei, caracter, destin. (Swuami Shivananda)
...
ok, este de-ajuns cât am scris. reţineţi asta şi mai vorbim.

Ciobanul

OK, au trecut 2 luni în care pe acest blog mai des decât mine a intrat tanti Nuţi (sărut mâna!), care, umblă vorba, îmi este cititoare fidelă. De neînţeles, dar mulţumesc şi mii de scuze. În acest răstimp, eu am ajuns pe propriul blog de două ori (o dată am observat că am un link la signature pe yahoo şi am zis să văd ce e şi o dată m'am împiedicat).

cut the small talk, dudule. pe cine interesează de câte ori ai intrat tu pe blogul tău? dacă ar vrea cineva, s'ar uita pe trafic.ro. aaa, stai că l'am scos de acolo înainte de ultima postare... iar la google analytics am pierdut parola. dar nici de asta nu cred că e cineva interesat.

Ştiu însă că sunt unii care se întreabă ce mai fac, şi poate nu au credit să mă sune. Pentru ei, în câteva cuvinte îmi voi povesti ziua de azi.

OLEEEEE! BARCA EEE!! BARCA EEEEE!! O luăm în ordine invers cronologică. Pe seară, Barcelona bate pe Manchester într'un meci în care piticii au făcut spectacolu' pe teren: Xavi - 1.70, Iniesta (sau Iliesta, nu mai ştiu exact..) - 1.70, şi Messi - 1.69. Minunat meci! La 2-0 deja ar fi picat bine un gol al lui Manchester, dar cred că dacă se întâmpla, Ronaldo o lua până la urmă în freză de la Xavi sau/şi Puyol. Xavi ăsta, însă, pe lângă că l'a ameninţat pe C. Ronaldo ca în cartier pentru că l'a faultat pe uriaşul Puyol (1.79), a dat peste 70 de pase, din care a greşit doar vo 6, şi a băgat ca trenu' peste 11 km. Omu' meciului, se'nţelege.
Comentatorul meciului m'a conştientizat de'o treabă. Trece vremea nenicăăăă!!... Păi cică sunt deja 10 ani de când Manchester câştiga istorica finala a CL împotriva lu' Bayern, meciu' ăla în care, la 1-0, în 3 minute (de prelungiri câteştrei), englezii au băgat două boabe din corner şi au luat cupa de la nasu' blonzilor cu sprâncene blonde. 10 ani sunt de atunci!! Cei care s'au născut atunci sunt deja în clasa a doua sau a treia...

Hai că m'am cam lungit cu meciul şi mai am atâtea să vă zic..

căci ciobanul... ciobanul e la lucru. ciobanul îşi caută o nouă ocupaţie. iar ciobanul Şef îi dă de lucruuu... păi îi dă, că i s'o fi scârbit şi lui, săracu' cioban, de vechea... da' chiar aşa, cum e posibil ca oaia care a mâncat o altă oaie să pască liniştită în continuare, când lupul are părul întins (şi schimbat, odată cu năravul...) pe ciomagul ciobanului?

Dimineaţă devreme, vântul mă trezi. Bătea, mânca'l'ar nenea pe el, de sărea tabla pe acoperiş, iar eu auzeam tot, că dorm cu geamu' deschis şi stau la 4, noroc cu aeru' condiţionat pe căldurile astea care au început. Am profitat de întâmplare şi nu m'am mai culcat, căci ziua e scurtă chiar şi dacă nu ai nimic de făcut. Noroc cu un pretenar cunoscut pe meleaguri mai originare, că m'a sunat să fac ceva muncă în folosul comunităţii. Comunităţii Micalaca, Arad. Nu mare lucru, de descărcat nişte cherestea.. La 11 am fost gata, Dani n'a venit că e cu şcoala şi cu spatele, nţ nţ nţ:P

Ţup acasă, ţup la cinema, da, rulează, iau acu' bilete, nu, ia atunci, ba iau acum, bine cum vrei, a ba nu, iau atunci, le'aţi rupt deja?, nu.

2 ore de aşteptare. Hai în parc în spatele teatrului, cu un Caţavencu la subraţ. În parc, ca în orice parc ce se respectă, porumbei duium. Cornurile, luate tot de la nenea care are mereu şi o vorbă bună pentru cumpărător sau curios, erau cam uscate de data asta, aşa că din coajă am făcut mâncare pentru porumbei, d'aia de e scumpa în Piaţa Sfatului (Bv). Şi s'au adunat, drăguţii de ei. Grămadă. Curajoşi din cale'afară!, mai să'mi mănânce de sub talpă.. După ce au mâncat ei bine, dodată porumbocii se pun pe curtat porumbiţe. Nu m'am mai uitat de mult la Teleenciclopedia, aşa că am uitat care este ritualul de împerechere al păsărilor, da' parcă oricum la TE dădeau doar cu animale sălbatice, nu cu d'astea domesticite pe la parcurile oamenilor. Orişicum, mirare mare să văd cum ei se înfoaie şi îşi tărşâie cozile prin pietriş (în natură, pe pământ sau iarbă, n'ar avea acelaşi efect), şi cum ele, ca orice domnişoară care îşi respectă nasul, se plimbă de colo-colo ocolind întruna şi ciugulind numai de fentă, pietricele. Unii mai şmecheri fac piruete. Presupun că ei au un succes mai mare. Dar piruetele nu sunt bune, mai ales dacă încerci să le faci cu maşina, şi de fapt nu încerci tu, ci maşina. Apropo, să'l sun pe Ovi, poate-poate face ceva cu carnetu' ăla...

Un porumbel şi'a pus o felie de pâine mâncată de miez în jurul gâtutului lui mic şi colorat. Arată ca un campion la Jocurile Olimpice. Iar eu de'aş fi avut acel Olympus SP-570...

Citesc ziarul.

Timp mai e destul să învăţ să fac piruete.

Porumbeii nu mă lasă să citesc, da' ziarul pot să'l citesc şi on-line, acasă. Parc nu am acasă... Dar îmi pun bancă şi desenez alee, cât de curând. Ar da bine lângă ceasul de gară:D

Se pune o tanti lângă mine, întrebându'mă foarte frumos şi inutil dacă e ocupat. Frumosul comportamentului ei se termină însă aici, căci începe să vorbească semi-nervoasă la telefon şi îşi aprinde o ţigară, moment în care comportamentul ei devine util, pentru că m'a făcut să mă mut, cu coada ochiului uitându'mă urât la ea, pe o altă bancă, pe care stătea un nene, nici murdar - nici curat, nici bătrân - nici tânăr, nici frumos - nici urât... exact ca hoaţa de tablouri din BD! Îl întreb, politicos, doar m'a învăţat doamna ciocolom de mai devreme, dacă pot să mă aşez. Se intimidează niţel, se trage şi îmi face loc. Da' loc aveam oricum, că nu m'am îngrăşat, tot 66 ca'n a unşpea am. Omu' pute a băutură de te'ndoaie, da' ce, scria pe el? Nu scria, că poate aş fi citit... Începem o discuţie constructivă despre regionalisme, că cică a început să mizgure (picura), iar eu am învăţat recent, că de loc nu's d'aici, ce e ala şpaiţ, a ţâpa, cetârnă, iar un preten d'al lui a luat bătaie când a fost la pârnaie pe la răgăţeni că nu a ştiut să'i aducă lu' unu' o blană, că el nu ştia că trebuie să caute o remeneacă...

Urmă filmul. Aci în Arad sunt două cinematografe care mai funcţionează încă. Pe unul îl ştiu dinainte să ştiu care e strada Aurel Vlaicu, iar de celălalt am aflat ieri, când am întrebat la primul dacă mai e vreunu', că nu îmi plăcea oferta lor.. La ălălalt rula Brideshead Revisited, care avea un afiş mai frumos decât orice film de acţiune. Se face ora, copilotu' se'ncălzeşte da' nu ajunge, nenea mă rugase să mergem cu vo 5-10 min înainte de începere, ca să... nu avea un motiv anume, da' i s'a părut lui mai cuminte aşa; deja îmi dăduse un uşor sentiment de importanţă; ajungem chiar la fix, nu'i nimic, nenea ne aştepta, chiar îi spusese colegului că "uite, băiatu' ăla mi'a promis că vine şi acum...", luăm bilete şi intrăm în sală. În sala goalăa. Dar dichisită din cale'afară, aducea cu Ateneul (aşa e, exagerez umpic) dar mai mic, mai sărac şi mai puţin strălucitor. Da' mi'a adus aminte de Ateneu, deci tot are niscai merite. Închidem frumos uşa după noi, ne aşezăm la locurile care ni s'au părut cele mai bune, lumina se stinge şi începe filmul. În aceste condiţii, dacă mă lasă să'mi aduc patul de acasă îmi fac abonament.

Filmul îh-îă, ca buda pe ici pe colo, ca bideu' uneori, dar cu o perfectă atmosferă de interbelic britanic. Matthew Goode ne'a cucerit pe amândoi, pe mine pentru că seamănă cu Edi (în sensu' că e serios şi în acelaşi timp, surprinzător, cald, calm şi, inimitabil, zâmbeşte), pe Mina pentru că seamănă cu cineva... a, da, aşa e, cu Edi! :D

Se prea poate ca între timp Mih să fi terminat de instalat şi setat SDC'ul pe calculatorul meu, şi să'l fi şi închis, căci cine ştie cunoaşte, şi poate cunoaşte chiar mai mult.

Mi'a fost dor să scriu.

Aş mai scrie. Şi, poate, voi mai scrie. Ciobanul e jobless (nu, dragilor, nu la mine mă refer! chiar daca nu a mai mers acolo, pentru mine e pus deja deoparte, undeva, un job... numa' nu apare încă.) Ciobanul, cel cu oile mâncate de lupi şi între ele, a părăsit muntele.

Reverenţă!

poate d'asta...

...postez rar!

Generalitati

e nasol sa nu ai bani.
sa nu ai bani si sa fii si prost e si mai nasol.
sa nu ai nici bani, sa fii prost si sa nu fii iubit e cat se poate de nasol.

sa nu ai bani dar sa ai ceva de facut nu e chiar asa rau.
sa fii prost, dar totusi sa stii ca esti prost, e ceva.
sa nu fii iubit e cat se poate de nasol.

ps: cine se gandeste ca stiu ca nu sunt iubit, mai bine s-ar uita un pic mai sus si m-ar imprumuta cu 300 de euro, ca mi-am gasit o bicla SH tare ca lumea si n-am mai luat salariul de pe vremea cand nu faceam mare lucru.
sau si mai bine mi-ar spune ca-s prost:)

ceau, ce faci?

ce faci cand nu ai ce face?

dar ce faci cand nu mai ai ce face?..

ce dai cand nu mai ai ce da?

ce mananci cand altii nu au ce manca?

ce vrei cand nu mai e nimic de dorit?

ce cauti cand totul cica a fost gasit?

ce spui cand nu mai e nimic de spus?

ce speri cand nu mai e nici o speranta?

ce crezi cand toate sunt de necrezut?

ce simti cand toti sunt nesimtiti?

ce mirosi cand toate put?

ce vezi cand inchizi ochii?



poate ai obosit... revino!

intoarcerea

sa ma intorc in tromba sau sa nu ma intorc deloc?... sa nu ma intorc deloc, sau sa ma intorc la fel de ofticat?...

de ma voi intoarce (la voi, aici, pe blogul meu), nu voi scrie asa des ca altii. pentru ca eu, cel putin!, daca as scrie zilnic, as ajuta doar la formarea de gaurele pentru artisti. si nu vreau, ca n-are rost si e lumea plina.

agony si ecstasy

care este diferenta intre sa te intorci si sa te intorci mai rar?

raspuns: cand te tot intorci, nu faci altceva decat sa stai pe loc, sa te invarti ca un titirez. si nu iese decat o gaura, o gaurica mica, dar numai buna de aruncat nimicuri in ea. unii ar numi asta arta.

sa te intorci mai rar, insa, eee... asta este o capodopera, dragii mei!