Aşa, şi? Totuşi...!

Io nu mă mai duc la fotbal. Nu sunt îndeajuns de matur pentru asta. Am încercat. Nu merge. Cu regrete, dar ne despărţim. A fost frumos. Ne-am simţit bine împreună, am dat goluri frumoase, sau măcar am dat goluri, şi ne-am bucurat decent de fiecare dată... Dar cam atît cu decenţa pe terenul de fotbal. (dacă-mi permiteţi această exagerare, şi vă rog să o faceţi, are scop constructiv)

Am jucat fotbal cam în toate zonele ţării plus diaspora. Cel mai rău a fost în Bucureşti şi în diaspora. Pentru că amîndouă înseamnă adunaţi de peste tot. Dar chiar cel mai rău şi cel mai rău a fost doar în diaspora. Acolo sunt adunaţi de peste tot oameni care vor să cîştige (bani). În Banat a fost mai lejer: acolo eram considerat jucător bun doar pentru că alergam după minge şi nu mă dădeam în lături de la cîte un umăr la umăr... sau mă rog, din vreo altă cauză care nu îmi este nici acum clară.

Două motive mari şi late am, şi, deoarece sunt ovale ca formă, lasă loc între ele şi pentru altele mai mici. De fapt nu, aleg să nu le zic. Este mai bine aşa. Nu vreau să mă rup cu totul de coteria bărbăţească... Pentru că ştiu, măi alţi băieţi care mergeţi la fotbal, că fetele voastre v-ar spune apoi: "Uite, dragă, ce zicea băiatu' ăla pe blogu' lu' Dudu, dragu' de el, că se întîmplă la fotbal. Să ştii că eu nu mai suport serile singure pentru asta. Poate tu nu îţi dai încă seama, că nu reuşeşti, asta e, te iubesc şi aşa, dar nu merită să mergi acolo." Nu vreau să mă fac vinovat de aşa truisme.

Hotărîrea mea este serioasă. Pentru o perioadă, îmi suspend (o noţiune la ea acasă pe acest blog) activitatea fotbalistică.

PS: Exagerarea pe care v-am băgat-o pe gît este singura idee cu oareşce valoare informativă (pe lîngă banalul anunţ că nu mai merg io la fotbal, ete na), şi va trebui să o luaţi de bună. Pînă la urmă, nu sunt decît ÎNCĂ unul care, deşi ştie/îi place să dea cu piciorul în minge, preferă să facă sport altfel.

PPS: Un cititor atent va vedea ceea ce mulţi băieţi, eventual căpitani de echipă cu trecut în lumea semiprofesionist-fotbalistică, nu vor reuşi fără ajutor să înţeleagă din acest post. Şi anume că am început să am înclinaţii feministe. Deci anti-creştine, ar spune unii...

PPPS: Mi-aduc totuşi aminte de un jucător amator de fotbal pe terenul liceului în weekend, care făcea (56) giumbuşlucuri şi lovea mingea cu umăru' sau cu genunchiu', doar aşa, din exces de eleganţă. Eleganţă şi decenţă. Dovada faptului că se poate, chiar şi pe terenul de fotbal!