Ochelarii de soare ce va să vină

Vei da cu fond de ten peste pistrui; peste tenul rural. Vei avea grijă să nu îţi mai apară în nici o poză maxilarul proeminent.
Îţi vei goli privirea, şi-o vei umple cu ceea ce vezi. Vei avea unghii frumoase, rozalii sau albe, furate şi ele din context.
Vei uita de pepeni şi chiar şi de teneşi, şi vei ieşi în weekend cu prietenii la barbecue.
Viaţa va fi uşoară, lumea va fi bună, mama departe, vacile şi boii la fel, dar succesul te va urmări pas cu pas. Blestemul a trecut; visul urît s-a terminat.
Boul alfa, cel dintîi, va fi o amintire sporadică, exotică, luminoasă dar ciudată, incertă, ermetică dar apropiată şi îndepărtată din ce în ce.
Nu este loc de durere.
Dorul de toate te va sîcîi o vreme, dar cu timpul va trece şi el.
Nu-ţi vei pune întrebări. Nu este nimic neclar. Tot ce se întîmplă este esenţialmente ceea ce ţi-ai dorit, iar surprizele sunt doar întru alungarea plictiselii.
Puţini îşi iau viaţa în mîini aşa cum o faci tu, şi şi mai puţini au mîinile atît de alunecoase.
Ochelarii de soare sunt la ei acasă, dar loţiunea pe care o foloseşti nu are factor de protecţie...
Tenul tău va redeveni rural. Înţelepciunea ta va fi mare.
Sau nu.
Însă nu pot să nu fiu sincer faţă de mine însumi. De aceea scriu acum.
Ca de obicei, mi-a fost dor să scriu. Ficţiunea este preferata mea. Ficţiune pot să fac. Pixul meu curge ficţiune.
Ficţiunea e medicament, nu altceva!