Doamna Lună

Uneori, seara, lumea viselor transpiră prin porii realității și formează ochiuri de apă, mici băltoace care se retrag, puțin, când se enervează piciorul, și total, când ți se pune o întrebare sau cade un scaun la etaj. Apoi fluxul reapare și știi că vei înota în marea viselor. De preferat pe spate.

Momentul în care primele băltoace atacă realitatea seamănă și cu jocul umbrelor. Umbra fixă din lumea reală dă rateuri și o ia pe cărări doar de ploaie știute atunci când, adormind, soarele face mișcări dezordonate. Desigur, la o adică, când intră doamna învățătoare, trântind ușa, soarele este cumințel la locul lui, iar umbra nu are nimic de comentat. "Bună ziua: astăzi vom învăța despre starea de veghe."

Stupoare... Noapte bună.

De la Lună.