OK, au trecut 2 luni în care pe acest blog mai des decât mine a intrat tanti Nuţi (sărut mâna!), care, umblă vorba, îmi este cititoare fidelă. De neînţeles, dar mulţumesc şi mii de scuze. În acest răstimp, eu am ajuns pe propriul blog de două ori (o dată am observat că am un link la signature pe yahoo şi am zis să văd ce e şi o dată m'am împiedicat).
cut the small talk, dudule. pe cine interesează de câte ori ai intrat tu pe blogul tău? dacă ar vrea cineva, s'ar uita pe trafic.ro. aaa, stai că l'am scos de acolo înainte de ultima postare... iar la google analytics am pierdut parola. dar nici de asta nu cred că e cineva interesat.
Ştiu însă că sunt unii care se întreabă ce mai fac, şi poate nu au credit să mă sune. Pentru ei, în câteva cuvinte îmi voi povesti ziua de azi.
OLEEEEE! BARCA EEE!! BARCA EEEEE!! O luăm în ordine invers cronologică. Pe seară, Barcelona bate pe Manchester într'un meci în care piticii au făcut spectacolu' pe teren: Xavi - 1.70, Iniesta (sau Iliesta, nu mai ştiu exact..) - 1.70, şi Messi - 1.69. Minunat meci! La 2-0 deja ar fi picat bine un gol al lui Manchester, dar cred că dacă se întâmpla, Ronaldo o lua până la urmă în freză de la Xavi sau/şi Puyol. Xavi ăsta, însă, pe lângă că l'a ameninţat pe C. Ronaldo ca în cartier pentru că l'a faultat pe uriaşul Puyol (1.79), a dat peste 70 de pase, din care a greşit doar vo 6, şi a băgat ca trenu' peste 11 km. Omu' meciului, se'nţelege.
Comentatorul meciului m'a conştientizat de'o treabă. Trece vremea nenicăăăă!!... Păi cică sunt deja 10 ani de când Manchester câştiga istorica finala a CL împotriva lu' Bayern, meciu' ăla în care, la 1-0, în 3 minute (de prelungiri câteştrei), englezii au băgat două boabe din corner şi au luat cupa de la nasu' blonzilor cu sprâncene blonde. 10 ani sunt de atunci!! Cei care s'au născut atunci sunt deja în clasa a doua sau a treia...
Hai că m'am cam lungit cu meciul şi mai am atâtea să vă zic..
căci ciobanul... ciobanul e la lucru. ciobanul îşi caută o nouă ocupaţie. iar ciobanul Şef îi dă de lucruuu... păi îi dă, că i s'o fi scârbit şi lui, săracu' cioban, de vechea... da' chiar aşa, cum e posibil ca oaia care a mâncat o altă oaie să pască liniştită în continuare, când lupul are părul întins (şi schimbat, odată cu năravul...) pe ciomagul ciobanului?
Dimineaţă devreme, vântul mă trezi. Bătea, mânca'l'ar nenea pe el, de sărea tabla pe acoperiş, iar eu auzeam tot, că dorm cu geamu' deschis şi stau la 4, noroc cu aeru' condiţionat pe căldurile astea care au început. Am profitat de întâmplare şi nu m'am mai culcat, căci ziua e scurtă chiar şi dacă nu ai nimic de făcut. Noroc cu un pretenar cunoscut pe meleaguri mai originare, că m'a sunat să fac ceva muncă în folosul comunităţii. Comunităţii Micalaca, Arad. Nu mare lucru, de descărcat nişte cherestea.. La 11 am fost gata, Dani n'a venit că e cu şcoala şi cu spatele, nţ nţ nţ:P
Ţup acasă, ţup la cinema, da, rulează, iau acu' bilete, nu, ia atunci, ba iau acum, bine cum vrei, a ba nu, iau atunci, le'aţi rupt deja?, nu.
2 ore de aşteptare. Hai în parc în spatele teatrului, cu un Caţavencu la subraţ. În parc, ca în orice parc ce se respectă, porumbei duium. Cornurile, luate tot de la nenea care are mereu şi o vorbă bună pentru cumpărător sau curios, erau cam uscate de data asta, aşa că din coajă am făcut mâncare pentru porumbei, d'aia de e scumpa în Piaţa Sfatului (Bv). Şi s'au adunat, drăguţii de ei. Grămadă. Curajoşi din cale'afară!, mai să'mi mănânce de sub talpă.. După ce au mâncat ei bine, dodată porumbocii se pun pe curtat porumbiţe. Nu m'am mai uitat de mult la Teleenciclopedia, aşa că am uitat care este ritualul de împerechere al păsărilor, da' parcă oricum la TE dădeau doar cu animale sălbatice, nu cu d'astea domesticite pe la parcurile oamenilor. Orişicum, mirare mare să văd cum ei se înfoaie şi îşi tărşâie cozile prin pietriş (în natură, pe pământ sau iarbă, n'ar avea acelaşi efect), şi cum ele, ca orice domnişoară care îşi respectă nasul, se plimbă de colo-colo ocolind întruna şi ciugulind numai de fentă, pietricele. Unii mai şmecheri fac piruete. Presupun că ei au un succes mai mare. Dar piruetele nu sunt bune, mai ales dacă încerci să le faci cu maşina, şi de fapt nu încerci tu, ci maşina. Apropo, să'l sun pe Ovi, poate-poate face ceva cu carnetu' ăla...
Un porumbel şi'a pus o felie de pâine mâncată de miez în jurul gâtutului lui mic şi colorat. Arată ca un campion la Jocurile Olimpice. Iar eu de'aş fi avut acel Olympus SP-570...
Citesc ziarul.
Timp mai e destul să învăţ să fac piruete.
Porumbeii nu mă lasă să citesc, da' ziarul pot să'l citesc şi on-line, acasă. Parc nu am acasă... Dar îmi pun bancă şi desenez alee, cât de curând. Ar da bine lângă ceasul de gară:D
Se pune o tanti lângă mine, întrebându'mă foarte frumos şi inutil dacă e ocupat. Frumosul comportamentului ei se termină însă aici, căci începe să vorbească semi-nervoasă la telefon şi îşi aprinde o ţigară, moment în care comportamentul ei devine util, pentru că m'a făcut să mă mut, cu coada ochiului uitându'mă urât la ea, pe o altă bancă, pe care stătea un nene, nici murdar - nici curat, nici bătrân - nici tânăr, nici frumos - nici urât... exact ca hoaţa de tablouri din BD! Îl întreb, politicos, doar m'a învăţat doamna ciocolom de mai devreme, dacă pot să mă aşez. Se intimidează niţel, se trage şi îmi face loc. Da' loc aveam oricum, că nu m'am îngrăşat, tot 66 ca'n a unşpea am. Omu' pute a băutură de te'ndoaie, da' ce, scria pe el? Nu scria, că poate aş fi citit... Începem o discuţie constructivă despre regionalisme, că cică a început să mizgure (picura), iar eu am învăţat recent, că de loc nu's d'aici, ce e ala şpaiţ, a ţâpa, cetârnă, iar un preten d'al lui a luat bătaie când a fost la pârnaie pe la răgăţeni că nu a ştiut să'i aducă lu' unu' o blană, că el nu ştia că trebuie să caute o remeneacă...
Urmă filmul. Aci în Arad sunt două cinematografe care mai funcţionează încă. Pe unul îl ştiu dinainte să ştiu care e strada Aurel Vlaicu, iar de celălalt am aflat ieri, când am întrebat la primul dacă mai e vreunu', că nu îmi plăcea oferta lor.. La ălălalt rula Brideshead Revisited, care avea un afiş mai frumos decât orice film de acţiune. Se face ora, copilotu' se'ncălzeşte da' nu ajunge, nenea mă rugase să mergem cu vo 5-10 min înainte de începere, ca să... nu avea un motiv anume, da' i s'a părut lui mai cuminte aşa; deja îmi dăduse un uşor sentiment de importanţă; ajungem chiar la fix, nu'i nimic, nenea ne aştepta, chiar îi spusese colegului că "uite, băiatu' ăla mi'a promis că vine şi acum...", luăm bilete şi intrăm în sală. În sala goalăa. Dar dichisită din cale'afară, aducea cu Ateneul (aşa e, exagerez umpic) dar mai mic, mai sărac şi mai puţin strălucitor. Da' mi'a adus aminte de Ateneu, deci tot are niscai merite. Închidem frumos uşa după noi, ne aşezăm la locurile care ni s'au părut cele mai bune, lumina se stinge şi începe filmul. În aceste condiţii, dacă mă lasă să'mi aduc patul de acasă îmi fac abonament.
Filmul îh-îă, ca buda pe ici pe colo, ca bideu' uneori, dar cu o perfectă atmosferă de interbelic britanic. Matthew Goode ne'a cucerit pe amândoi, pe mine pentru că seamănă cu Edi (în sensu' că e serios şi în acelaşi timp, surprinzător, cald, calm şi, inimitabil, zâmbeşte), pe Mina pentru că seamănă cu cineva... a, da, aşa e, cu Edi! :D
Se prea poate ca între timp Mih să fi terminat de instalat şi setat SDC'ul pe calculatorul meu, şi să'l fi şi închis, căci cine ştie cunoaşte, şi poate cunoaşte chiar mai mult.
Mi'a fost dor să scriu.
Aş mai scrie. Şi, poate, voi mai scrie. Ciobanul e jobless (nu, dragilor, nu la mine mă refer! chiar daca nu a mai mers acolo, pentru mine e pus deja deoparte, undeva, un job... numa' nu apare încă.) Ciobanul, cel cu oile mâncate de lupi şi între ele, a părăsit muntele.
Reverenţă!
