Agentii politici au o singura victima in vizorul lor.
Fericirea.
Fericirea este cel mai cautat personaj al istoriei. Interpolu' tine secrete aceste informatii, dar eu stiu.
Eu sunt agent politic. Agent politic Dudu Vasile, mereu la datorie. Sau macar uneori. Si nu din datorie. Cu bucurie. N-am furie.
Pasnicul agent politic Dudu Vasile. Al dumneavoastra, cu drag.
Patetic. da' sincer.
Muzica buna.
Dragostea. oh, dragostea..
Gramatica.
Ochii albastrii. Sau cei caprui. Ochii nu.
Telefonia mobila.
Spaimele. Vestile bune.
Muschii.
Soarele.
Fotbalul. De la fotbal mai avem o speranta.
Ce-am ajuns.
Fotbalul este supra-estimat.
Prietenii? Bergenbier stie prea bine de ce.
Stiloul. Stiloul are si el sansa lui. Scrie bine.
Igiena da.
Totusi, ma duc sa duc gunoiul. Voi lasa usa deschisa, intra cine vrea, iese cine vrea, ramane cine poate. Cine pot. Nici consecventa nu mai e ce-a fost...
S-ar putea sa nu fi nimerit titlul acestei postari. Fiecare cu evaluarile lui...
Am vorbit, si-mi place, draga mea, ca nu tii ranchiuna. Abia astept sa stau langa tine, sa-ti ascult tacerea, sa ma bucur de simtirile tale, si tu de ale mele. Nici nu ma gandeam...
Au fost de-ajuns doua zile cu soare pentru ca entuziasmul primaverii sa dea peste.
Familia perfecta calatorea astazi in troleul 69. EA: Scuza-ma, te-am calcat. Aia mica: hhhhhhhhhhhhhaaaaa (casca, imbufnata de somn) Ala mic, putin mai mare: :D. EL o tinea cu grija pe aia mica de mana, in timp ce pe cel mai mare l-a cules din spate, din apropiere, si l-a sarutat pe cap. Au coborat, senini, in ordinea: EA, EL cu aia mica, ala mic. Soarele batea vertical. Cei patru nu se incurcau in umbre.
Arhetipul Pazitorului a supravietuit secolelor si s-a intalnit cu Familia Perfecta azi, sub ochii mei. Cersetorul milenar era si el pe acolo, insa l-a gonit taranul cu pumnul cub din preajma familiei in sanul careia aia mica dormea: "Du-te, ma, de-aci, nu vezi ca doarme asta mica?" Si parca si un "scarba ordinara" printre dinti... Avea ochi patrunzatori care nu mi-au dat voie sa ma holbez prea insistent la el.
Bunicul de pus la rana, care nu va afla niciodata ce inseamna singuratatea sau desconsiderarea generatiilor urmatoare, s-a intors in troleul in care l-am mai intalnit acum vreo doi, trei ani. Era neschimbat, dar nepotii parca intinerisera. Si stiau mai multe prostii.
Eu aveam buzunarele pline cu te si miri ce, fashul in mana, iar in cealalta, sacosa de plastic cu de toatele trebuincioase pentru o salata potrivita cu exactitate in ingrediente. Cand ne-o fi mai rau... Avem de discutat.
Hai Steaua.
