blogosfera, neica, ce'am ajuns din alt oras...

am descoperit blogul lu' tudor kirila (si scriu, de aceasta data, cu "k", pentru ca nu vreau sa ma gaseasca nimeni pe google cautandu'l pe el). nici link nu dau, ca'l puteti gasi foarte usor cu metoda mai sus mentionata, e primul rezultat. am vo doo de zis, si n'o sa le zic pe blogul lui pentru ca:
- am si eu blogul meu, pana la urma... :))
- nu vreau sa'i fac rau. adica... atmosfera d'acolo e cam "cine e asta? a, zice ca e kirila. el o fi. hai sa vorbim cu el ca si cum ar fi." da' eu n'am simtit nimic special acolo. parca ar scrie un var mai mic (de fapt, mai mare, dar cand era mic, ca astia micii d'acuma sunt smecheri ce n'ai vazut) d'al unui student la agronomie care nu da pe la ore. si lumea simte asta si ea... si daca as mai veni si eu cu mirarea mea, s'ar duce drumului de tot traficu' lui, ca la cate comentarii vad ca are, nu m'as mira sa'l citeasca doar mama lui si ... (am intrat pe trafic.ro. cica are cam 9000 de vizitatori pe saptamana. nu'mi vine sa cred... ok, dau comentariu si pe blogu' lui!)
...
ok, deci treaba e cam asa: aiuazrong, blogu' e de pe vremea potopului, cu ditamai arhiva, cateva posturi pe zi. unele posturi sunt misto, chiar misto. asa ca eu cred ca kirila il plateste pe unu' sa'i scrie cand n'are el timp. ca sigur n'are timp sa scrie 70 de posturi pe zi. ca ma uit la mine ca n'am atata timp, si eu nu fac mai nimic (inca!, sa se'auda acolo in cizma... si'n iberia...)

ce sa mai zic... inca un post despre nimic...

la city

mergea. el, insa cainele lui, nu. dar ce zic eu caine? potăiţa lui. potăiţă dintre acelea de care cunosc eu foarte bine... doar ca era maro. da' tot mascul, mic, corcit si incapatanat.

isi uitase interesu' pe ceva care era in urma. asa fac ei intotdeauna. el, la vreo saispe ani, continua dialogul gestual: se opreste cu spatele la maronel si se face ca asteapta ceva, nu se stie ce. prapaditu' de catel se asaza si el, tot cu spatele, uitandu'se spre interesul sau. baiatul ma vede ca'i urmaresc. ii zambesc involuntar dar cu inteles, iar el, in loc sa'mi trimita privirea "ce te uiti, ba?", cum ma obisnuisem din cauza unor oameni grasi, rai si urati dar oarecum din alt oras..., el, asadar, imi zambeste inapoi. cu toti dintii. si nu as zice ca arata a baiat care sa fie "by default" sigur pe el. "wonderful!", mi'am zis...

asa e lumea pe-aici.

doi ochi

un aparat foto cu doua obiective (ma mir ca japonejii nu s'au gandit inca la asta) este o chestiune foarte desteapta. dar nu la fel de buna ca privitul lumii prin doo capete. capisci? capisco.
...patru ochi. sase, sau chiar opt ochi.