Cine sînt

Mă voi prezenta. Vreau sa mă prezint vouă. O voi face aşa cum o poate face un autor anonim care scrie pe un blog al altuia. Dar va fi de-ajuns. Nu aveţi de ce să ştiţi mai multe, şi nu aveţi de ce să vreţi asta.
După cum sugerează chiar şi numele meu, sînt ruda săracă a unui mafiot rus. Scriu cu "î" şi cu "sînt", iar de mă veţi întreba de ce, vă voi spune. Folosesc diacritice, pentru că cuvîntul "cuvant" nu există în limba romînă.
Îmi plac acoperişurile blocurilor. Odată am vomitat din cauza unei fete.
Alerg în fiecare dimineaţă după tramvai, iar seara fac jogging de plăcere.
Sînt pasionat de cercuri şi pot să-mi întorc limba aproape o sută optzeci de grade în sens invers faţă de cum se învîrt acele de ceas.
Timpul trece, iar eu nu ştiu niciodată unde l-am pus sau ce-am făcut cu el. Trăiesc în căutarea resurselor de lipsa cărora mă plîng, dar cînd eram mai mic cineva mi-a spus că am şanse să-mi dau seama cum să mă descurc oricum.
Nu-mi place să spun lucrurilor pe nume, dar numele lor ies fără să vreau din gura mea. Vreau să vă scriu, vreau să fiţi mai bucuroşi pentru că m-aţi citit. Aţi face un anonim fericit. Iar anonimul este trist în sine. Un trist anonim fericit... Anonimov, sincerely yours.

Reverenta (2)

Tocmai m-a sunat Dudu. Cică dacă vreau să scriu pe blogu' lui, pînă termină el nu ştiu ce treabă... Sigur că vreau, i-am spus! Aşa că iată-mă.

Dudule, am preluat legătura. Şedere plăcută, pe plaiurile calde şi însorite pentru care ne-ai părăsit şi care, sperăm, nu-i aşa?, să-ţi aducă liniştea de care ai atîta nevoie. Să ne trăieşti, mărite căpitan.

P.S.: Pentru că Dudu a lăsat acest blog suspendat, aşa va şi rămîne o vreme.

Sfarsit de mandat la Traiesc pe picior mare.

As putea sa incep sa ma lamentez.

As putea sa iau o argumentatie de coada si sa o duc pana in panzele albe. 

As mai putea sa suspend, din nou, acest blog. Nu din motive de lipsa de content. As putea zice ca din prea mult d'asta... 

As putea, de asemenea, sa renunt sa mai scriu aici. Sa las pe altcineva. Stiu pe cineva care de mult vrea sa spuna, lucruri.. ganduri.. prostioare. Sub protectia anonimatului. Cred ca o sa ii ofer ocazia. 

Eu renunt la acest blog. Dintr'o inofensiva gropita de gunoi, unde sa'mi vars ofticile si alte cele, nu toate de lepadat/aruncat, a ajuns o fabrica de monstri. Iar cel dintai e Dudu. Dudu Vasile.

Si'atunci?... Eu, aici, in blogosfera (hahahaaaaa), asta sunt: ... unu' care crede ca le zice, si ca le zice bine. macar uneori. ca are haz. Sau.. mai mult: ca spune lucruri absolute. ca e asa cum stiu eu, si altfel nu se poate. 

Acuma, sincer, ca chiar asa e, sau ca doar asa cred unii dintre cititorii fideli, nu are mare importanta. Important, acum, e ca .... 

apffffff... cum spanac s'a intamplat ca fix cu ocazia primei ploi mai serioase din sfarsitu' asta de vara sa ma apuce o criza de autocunoastere? e trist! si ca ploua, si ca vreau sa ma autocunosc, da' nu asa oricum, ci frenetic, crizat, rupt de imprejurari, pe zero, bosumflat.. 

Important acum e ca ....

= to be continued = 

al o suta unulea post

ei, si ce?, veti spune. si pe buna dreptate. nu e mare lucru de zis acum. mai precis, din tot ce e, am ales numai sa mentionez ca voi lua in studiu serios relatia dintre o umbrela si manuitorul ei. uite de ce: daca vrea, el, posesorul, sa fereasca de stropi de ploaie pe cineva de langa, mai scund, mult mai scund, un copil, nu poate. pur si simplu. umbrela are sens doar daca o ridici deasupra capului. daca o duci acolo unde te termini tu. posesorul ei. 

spuneti, stiati asta? stiati?