- Ce cauta copiii aia doi acolo sub masa?
- S-au dus sa aiba si ei putina liniste si intimitate.
Copiii? Copiii nu au nevoie de intimitate. Si de liniste cu atat mai putin. Copiii pot fi intimi in cea mai mare imbulzeala. Sunt impresionati, in intelegerea lor, de muzica de vioara din statia de metrou. Vad o ocazie de joaca in cea mai mare liniste si plictiseala. Nu au nevoie de o fata de masa sa ii ascunda de ceilalti. Ceilalti sunt oricum atat de departe, ca nu-i poti ajunge decat cu o privire oachesa; sincera; din alta lume. Draga.
- Si atunci de ce s-au bagat acolo?
- Uite, unul are o acadea in mana, celalalt o ciocolatica. Copiii astia nu sunt asexuati. El are o acadea in mana, iar ea o ciocolatica. Cu aceeasi mana cu care tine ciocolatica incearca sa traga fata de masa peste picioruse. Niste ghete cu sireturi. Rade luminos.
Nu te miri ca suntem in mijlocul unei piete, iar locul lor de joaca este taraba parintilor unuia dintre ei? Sau poate a vreunui cunoscut. Sau a unui necunoscut; s-au dus acolo ca sa scape de certurile de acasa. Dintre parinti. Sau cele indreptate catre ei. Ca nu fac nimic bine. Ca nu vor sa faca nimic cu viata asta. Ca hainele nu se lasa pe scaun, alandala. Ca lapticul se bea tot, cat inca este cald. Ca masina se parcheaza aici, si nu acolo.
- Si atunci de ce sunt asa veseli?
- Hm. Pertinent... Viata lor, toata, e frumoasa. Acum este frumoasa. Nimic nu conteaza mai mult decat ca... poate imi da si mie putina ciocolata d-aia cu caise. Maine? Maine o luam de la capat, dar acum sunt aici, sub masa asta, si primesc doar pe cine vreau eu. E loc pentru toata lumea, dar sa nu vina incrancenat, sa nu vina cu ideea ca e acadeaua lui, sa nu-mi spuna ca gluma asta nu se face. Aici se face. Si stiu eu un loc unde nu se face, de ce nu te duci acolo? Sub masa asta, chiar daca nu vor ramane toti, va fi mereu cineva. Si azi, si maine.
