la cald
Până unde mergem cu dragostea? dragostea de părinţi. de mamă. de copil. pentru mamă. de om pentru mama lui.
Mama este una. nu e 8 martie, ştiu. mama, până ce nu îşi uită copilul, este mamă şi este numai una. vârf de lance. trec prin foc pentru ea. şi înapoi şi iar de la capăt de e nevoie,
harta nu este acolo? liniştea se ascunde? oamenii răi te-ngroapă? cade gardul? un câine de om mârâie ameninţător? s-a dezumflat o roată? trebuie lapte pentru clătite? somnul nu mai vine. vrei să dormi?
nu încă. sfârşitul nu este aici.
Îmi spunea cineva, câţiva, că am pretenţii prea mari de la oameni. o pretenţie nu o am: să mă înţeleagă toţi. nici să mă accepte toată lumea.
Dar mama... să înţeleagă, fac să-i fie greu. că e greu, nu că vreau. să accepte, cât timp scheleţii sunt deja dezgropaţi, mai ţine doar de ea. ultimul lucru pe care îl poate îndura un om este să bea ultima cană de lapte pentru clătite.
sau să îşi ducă mama în valea umbrei sorţii, unde a mai fost.
Intruziunea în spaţiul privat nu este bună şi se pedepseşte conform legii în vigoare.
Când cade gardul, pun stinghiile între ţăruşii de pe poziţiile stabilite anterior. cu ani înainte să mă nasc eu. nu este gardul meu. curtea mea e tot pe acolo, dar altundeva. alta. nu că vreau, aşa e!
Voi astupa găurile din acoperiş până la ultima suflare, nu este loc de îndoială în privinţa asta. iar dacă este, îl astupăm. un alt lucru pe care nu îl pot accepta, cu toată dragostea, căci despre asta vorbim.
Sfârşitul nu-i aici.. umbra poate e neagră, amară.. bem ce-i de băut, scuipăm restul, niţică miere, o nucă gata curăţată, mai o linguriţă de cătină fortifiantă, facem ce putem şi mergem mai departe. pe unde putem fiecare, pentru că, iarăşi, vorba poetului, la toţi ne e greu.
dragostea nu are nimic de-a face cu călătoritul împreună, de mână, în viaţă. cel puţin, asta cred într-un decembrie de-nceput de deceniu 202. greu de acceptat? regret cu lacrimi. lacrimi pornite dintr-un suflet care încă poate iubi.
Scheleţi ziceam.. poate nici ei nu-s aşa aşchilopaţi şi drăcoşi cum par. dar, când apar din pământ negru matrix, e de-nţeles să te ia cu teama pe spate şi noduri în gât. îi laşi puţin, te uiţi în orbitele lor (îţi trebuie doar o fărâmă de curaj şi vreo trei de răbdare), vezi că-s goale şi nu spun nimic, nu schimbă nimic şi pe nimeni, nu au nici un sfert din însemnătatea pe care toţi regizorii din lumea asta le-o dau.
regizorul nu este inginer geodez, să ne pună parii gardului unde vrea dânsul.
şi dacă insistă, ...
Mai bine nu insistă.
La mulţi ani, mami! nu este nici 24 martie, ştiu, ştiu..
