[H] despre de ce admitere la FJSC

Este o tema din anul 1. Este din cate imi aduc aminte singura tema pe care am facut'o in anul 1 (sem 1) la IRP (introducere in relatii publice), motiv pentru care si acum ma lupt cu restanta la materia asta...

Este o tema pe care nici un profesor (cum ar veni, de data asta, dna Madalina Paxaman) nu a citit'o, pentru ca, previzibil, am predat'o prea tarziu.

Eventuali concurenti la admitere, platiti atentie! Dragi cititori, enjoy!

_____________

(Redactaţi un eseu în care să prezentaţi argumentele alegerii Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării)

Nu pot să las neprecizată suprinderea însoţită de lipsa de cuvinte ce mi-a inundat mintea atunci când am aflat care trebuie să fie subiectul acestui eseu. Lipsa cuvintelor nu m-a părăsit nici acum, aşa că, probabil, voi avea probleme în umplerea celor două pagini. Îmi dau seama că degeaba m-am bucurat când, la examenul de admitere, nu mi s-a dat spre rezolvare această cerinţă, pentru că, iată, după nici o lună de şcoală, mă lovesc de exact această chestiune. Problema nu vine din neimportanţa subiectului, nici din neaprofundarea gândurilor premergătoare alegerii acestei facultăţi, ci tocmai din aducerea planurilor la îndeplinire, din familiarizarea cu iz de normalitate faţă de noul stil de viaţă, cel de student la FJSC. Unde în altă parte aş fi putut să îmi continui studiile, când aici am auzit că este ceea ce căutam, şi puţin mai târziu am aflat empiric acelaşi lucru:

Ce căutam: (voi prezenta motivele schematic, cu liniuţă, în ordine aleatoare)

- un loc în care matematica să nu îmi mai dea mari bătăi de cap, dar unde să îmi pot continua dezvoltarea gândirii (analitice), începută în timpul liceului urmat la profil real (matematică-informatică).

- o facultate care să îmi ofere posibilitatea alegerii între cele două domenii care m-au interesat în mod special în doar ultimele luni de liceu, şi anume jurnalismul şi publicitatea. Că între timp li s-a mai alăturat şi domeniul relaţiilor publice, asta nu face altceva decât să mărească plăcerea cu care merg cu 336-le.

- un loc unde să îmi dezvolt capacităţile de exprimare în scris şi să le reinventez (în ceea ce mă priveşte) pe cele de exprimare orală; asta deoarece nici chiar după pregătirea intensă dinaintea examenului de admitere nu am putut hotărî precis în ce fel de presă aş vrea să lucrez, şi nici măcar dacă voi face carieră în jurnalism sau în publicitate sau, mai târziu, în relaţii publice. Mai am un an şi un pic timp să mă decid, şi, cu largul concurs al profesorilor care încearcă prin diferite subtile căi să ne facă să înţelegem ce minunat este domeniul despre care ne vorbesc, voi găsi cu siguranţă ceea ce mi se potriveşte, şi asta nu neapărat până la termenul limită (fixat la terminarea semestrului al treilea), ci şi după, pentru că cele trei domenii posibile nu sunt tocmai divergente, iar flexibilitatea de care mă bucur îmi conferă posibilitatea aceasta.

- o facultate care să combine în mod armonios teoria cu practica. Am resimţit cu multă plăcere în prezentările materiilor studiate fina trecere de la informare prin teorii şi concepte la accesibilizarea prin exemple practice a tuturor ideilor emise. Spre deosebire de orele de biologie din liceu, de exemplu, pe care parte le petreceam scriind după dictare structura celulei, a ţesuturilor etc. că deja mă încearcă un sentiment de plictiseală cruntă, parte plantam copăcei şi panseluţe în curtea din spatele şcolii, îndepărtat de ochii trecătorilor, orele petrecute până acum la FJSC cu scop didactic mi-au lăsat o amintire plăcută. Şi luând în considerare ceea ce spunea Nichita Stănescu, şi anume că „un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi”, şi aplicând aceasta în panoplia vorbelor anterioare, amintirea generată de cursurile şi seminariile petrecute la FJSC este foarte importantă, în mod special pentru moralul ridicat de care are nevoie orice student (prin generalizare, bineînţeles, om). De altfel, un alt element foarte practic pe care mi l-am dorit a fost laboratorul de fotografie; chiar dacă încă nu a apărut în orarul anului întâi nu îmi voi pierde curând speranţa arzătoare că voi învăţa despre, şi să fac, fotografii bune.

- apartenenţa la un grup mai mare de oameni pe care să îi poţi întreba (atunci când memoria îţi joacă feste), fără să rişti să pui pe nimeni în mare încurcătură, dacă se spune corect „afişe” sau „afişuri”, sau care este cuvântul care asociază unei noţiuni veridicitatea numai pe baza experienţei, noţiune al cărei substrat teoretic nu există. Convingerea că a face parte dintr-un grup de oameni care au lucruri bune în cap şi care îşi cunosc interesul este un lucru important, iar pentru mine necesar, am dobândit-o din liceu, unde am avut timp şi posibilitatea să compar oameni foarte asemănători ca structură intelectuală, dar care, făcând parte din grupuri diferite ca nivel de interes pentru învăţătură, în speţă, au devenit în mod evident diferiţi ca modalitate de gândire şi comportament.

Închei aici înşiruirea pe verticală de liniuţe, mai ales pentru a nu lăsa primele două fraze ale acestui eseu fără sens, deci neumplând şi cea de-a doua pagină, fără să vreau să demonstrez prin asta că mă încăpăţânez să nu schimb introducerea doar de dragul cuvintelor alăturate corect.

_____________


Ce s'a schimbat? Termenul limita de alegere a specializarii - abia dupa doi ani ne impartim, adica din toamna. In rest, in ceea ce ma priveste, nimic.