la cald

Până unde mergem cu dragostea? dragostea de părinţi. de mamă. de copil. pentru mamă. de om pentru mama lui.
Mama este una. nu e 8 martie, ştiu. mama, până ce nu îşi uită copilul, este mamă şi este numai una. vârf de lance. trec prin foc pentru ea. şi înapoi şi iar de la capăt de e nevoie,
harta nu este acolo? liniştea se ascunde? oamenii răi te-ngroapă? cade gardul? un câine de om mârâie ameninţător? s-a dezumflat o roată? trebuie lapte pentru clătite? somnul nu mai vine. vrei să dormi?
nu încă. sfârşitul nu este aici.
Îmi spunea cineva, câţiva, că am pretenţii prea mari de la oameni. o pretenţie nu o am: să mă înţeleagă toţi. nici să mă accepte toată lumea.
Dar mama... să înţeleagă, fac să-i fie greu. că e greu, nu că vreau. să accepte, cât timp scheleţii sunt deja dezgropaţi, mai ţine doar de ea. ultimul lucru pe care îl poate îndura un om este să bea ultima cană de lapte pentru clătite.
sau să îşi ducă mama în valea umbrei sorţii, unde a mai fost.
Intruziunea în spaţiul privat nu este bună şi se pedepseşte conform legii în vigoare.
Când cade gardul, pun stinghiile între ţăruşii de pe poziţiile stabilite anterior. cu ani înainte să mă nasc eu. nu este gardul meu. curtea mea e tot pe acolo, dar altundeva. alta. nu că vreau, aşa e!
Voi astupa găurile din acoperiş până la ultima suflare, nu este loc de îndoială în privinţa asta. iar dacă este, îl astupăm. un alt lucru pe care nu îl pot accepta, cu toată dragostea, căci despre asta vorbim.
Sfârşitul nu-i aici.. umbra poate e neagră, amară.. bem ce-i de băut, scuipăm restul, niţică miere, o nucă gata curăţată, mai o linguriţă de cătină fortifiantă, facem ce putem şi mergem mai departe. pe unde putem fiecare, pentru că, iarăşi, vorba poetului, la toţi ne e greu.
dragostea nu are nimic de-a face cu călătoritul împreună, de mână, în viaţă. cel puţin, asta cred într-un decembrie de-nceput de deceniu 202. greu de acceptat? regret cu lacrimi. lacrimi pornite dintr-un suflet care încă poate iubi.
Scheleţi ziceam.. poate nici ei nu-s aşa aşchilopaţi şi drăcoşi cum par. dar, când apar din pământ negru matrix, e de-nţeles să te ia cu teama pe spate şi noduri în gât. îi laşi puţin, te uiţi în orbitele lor (îţi trebuie doar o fărâmă de curaj şi vreo trei de răbdare), vezi că-s goale şi nu spun nimic, nu schimbă nimic şi pe nimeni, nu au nici un sfert din însemnătatea pe care toţi regizorii din lumea asta le-o dau.
regizorul nu este inginer geodez, să ne pună parii gardului unde vrea dânsul.
şi dacă insistă, ...
Mai bine nu insistă.
La mulţi ani, mami! nu este nici 24 martie, ştiu, ştiu..

leac pentru dragoste fără leac

- tu ştii.
- te rog, nu!
- ce?
- ce faci?
- m-ai prins..
- te rog mult, nu...
- bine.

Doamna Lună

Uneori, seara, lumea viselor transpiră prin porii realității și formează ochiuri de apă, mici băltoace care se retrag, puțin, când se enervează piciorul, și total, când ți se pune o întrebare sau cade un scaun la etaj. Apoi fluxul reapare și știi că vei înota în marea viselor. De preferat pe spate.

Momentul în care primele băltoace atacă realitatea seamănă și cu jocul umbrelor. Umbra fixă din lumea reală dă rateuri și o ia pe cărări doar de ploaie știute atunci când, adormind, soarele face mișcări dezordonate. Desigur, la o adică, când intră doamna învățătoare, trântind ușa, soarele este cumințel la locul lui, iar umbra nu are nimic de comentat. "Bună ziua: astăzi vom învăța despre starea de veghe."

Stupoare... Noapte bună.

De la Lună.

Confirmarea teoriei cu Nebunii (care urmează)

Stăteam pe o bordură mai înaltă, în staţie, citeam. Strănut.
"Sănătate!" Un boschetar tânăr, cu multe căciuli în cap.
"Mersi!"
"Ai răcit..."
"Alergie..."
M-am întors la cartea mea.
În jur, zâmbete de simpatie.
M-am conformat.

Agentii politici

Agentii politici au o singura victima in vizorul lor.
Fericirea.
Fericirea este cel mai cautat personaj al istoriei. Interpolu' tine secrete aceste informatii, dar eu stiu.
Eu sunt agent politic. Agent politic Dudu Vasile, mereu la datorie. Sau macar uneori. Si nu din datorie. Cu bucurie. N-am furie.
Pasnicul agent politic Dudu Vasile. Al dumneavoastra, cu drag.
Patetic. da' sincer.

Overrated

Muzica buna.
Dragostea. oh, dragostea..
Gramatica.
Ochii albastrii. Sau cei caprui. Ochii nu.
Telefonia mobila.
Spaimele. Vestile bune.
Muschii.
Soarele.
Fotbalul. De la fotbal mai avem o speranta.
Ce-am ajuns.
Fotbalul este supra-estimat.
Prietenii? Bergenbier stie prea bine de ce.
Stiloul. Stiloul are si el sansa lui. Scrie bine.
Igiena da.
Totusi, ma duc sa duc gunoiul. Voi lasa usa deschisa, intra cine vrea, iese cine vrea, ramane cine poate. Cine pot. Nici consecventa nu mai e ce-a fost...
S-ar putea sa nu fi nimerit titlul acestei postari. Fiecare cu evaluarile lui...

Colectiv

Am vorbit, si-mi place, draga mea, ca nu tii ranchiuna. Abia astept sa stau langa tine, sa-ti ascult tacerea, sa ma bucur de simtirile tale, si tu de ale mele. Nici nu ma gandeam...

Au fost de-ajuns doua zile cu soare pentru ca entuziasmul primaverii sa dea peste.

Familia perfecta calatorea astazi in troleul 69. EA: Scuza-ma, te-am calcat. Aia mica: hhhhhhhhhhhhhaaaaa (casca, imbufnata de somn) Ala mic, putin mai mare: :D. EL o tinea cu grija pe aia mica de mana, in timp ce pe cel mai mare l-a cules din spate, din apropiere, si l-a sarutat pe cap. Au coborat, senini, in ordinea: EA, EL cu aia mica, ala mic. Soarele batea vertical. Cei patru nu se incurcau in umbre.

Arhetipul Pazitorului a supravietuit secolelor si s-a intalnit cu Familia Perfecta azi, sub ochii mei. Cersetorul milenar era si el pe acolo, insa l-a gonit taranul cu pumnul cub din preajma familiei in sanul careia aia mica dormea: "Du-te, ma, de-aci, nu vezi ca doarme asta mica?" Si parca si un "scarba ordinara" printre dinti... Avea ochi patrunzatori care nu mi-au dat voie sa ma holbez prea insistent la el.

Bunicul de pus la rana, care nu va afla niciodata ce inseamna singuratatea sau desconsiderarea generatiilor urmatoare, s-a intors in troleul in care l-am mai intalnit acum vreo doi, trei ani. Era neschimbat, dar nepotii parca intinerisera. Si stiau mai multe prostii.

Eu aveam buzunarele pline cu te si miri ce, fashul in mana, iar in cealalta, sacosa de plastic cu de toatele trebuincioase pentru o salata potrivita cu exactitate in ingrediente. Cand ne-o fi mai rau... Avem de discutat.

Hai Steaua.

Furtuna devastatoare la Gradinita Nr. 2

Ieri dupa-amiaza, la ora 14, o furtuna puternica a avut loc in camera de dormit a Gradinitei pentru Copii cu Dizabilitati Nr. 2 din Oastea-Saraca, judetul Panduri. Nu s-au inregistrat pagube materiale.

Un copil cu origini incerte si bagaj genetic facut in graba a fost descoperit imediat dupa masa de pranz dupa masa, unde, ascuns de privirile celorlalti, incerca sa-si satisfaca nevoia de zahar in sange. A folosit pentru aceasta tubul de plastic galben cu capac alb din care mama de noapte obisnuieste sa ia cate o bobita de fiecare data dupa ce spune: "Ah, amarnic ma mai chinuie rinichii astia!" Copilul cu nevoi speciale a declarat dupa incident: "Am vrut sa aflu fericirea. Am vrut sa alerg printre nori. Am vrut sa insotesc pescarusii in rasul lor." Acestea au fost ultimele cuvinte inainte ca usa ambulantei sa se inchida. In momentul redactarii acestui articol, copilul se afla in afara oricarui pericol.

Unul dintre vecinii de pat ai Copilului cu Nevoi Speciale, pe numele sau Visatorul, a fost alaturi de victima furtunii de ieri in tot timpul derularii evenimentelor.

Visatorul, caruia cine i-a pus numele i-a dictat destinul, priveste tot timpul in sus, si, datorita acestui fapt, prefera pozitiile orizontale. In cursul diminetii zilei de ieri, imediat dupa ce si-a luat adidasii in picioare si chiar inainte sa mearga sa se spele pe dinti, Visatorul s-a intins langa pat, si-a pus un picior peste celalalt si, mimand fumatul unei pipe, a inceput sa-si vorbeasca cu glas tare: "Ce viata frumoasa am! Ce bine imi merge! Ce bine ma am cu prietenul meu, toata lumea zice! Mi-ar placea uneori sa fie mai putin acru cu cei din jur, ca la unele faze ai zice ca are glicemia cu valori negative, dar tot il iubesc. Mi-e drag pentru ca stie diferenta dintre pescarusi si albatrosi, il iubesc pentru ca prefera pascarusii. Am o viata minunata. Am o viata ca o furtuna de vara."

La sfarsitul furtunii, mama de zi i-a chemat pe toti copiii la masa.

A consemnat Flavius Furtuna.

Trist, da' nu'i nimic

Am nevoie acută ca încă de la inceput să le trîntesc în faţă defectele mele oamenilor pe care îi întîlnesc, căci se pare că, altfel, lor le va lua mult timp să mi le trînteasca mie, poate nefiind siguri de ele, poate nefiind siguri de ei...

trei sporturi in deplasare.

Nici sport n-am chef sa fac. de ce as face? de ce sa las endorfinele sa ma pacaleasca, sa-mi spuna ca e ok, ca toate trec, c-o sa vina si vremea ta, Rolando... (o replica dintr-un film nescris inca). O sa vina si alte vremuri, asta e adevarat, dar ori vin cum nu ar trebui sa vina, ori vin mai incolo...
Trei oameni...
De fiecare data cand nu stiu cum sa incep o noua fraza, imi suna in cap cifra trei. trei musafiri. trei ganduri. trei ganduri musafire. trei ganduri statatoare. trei ganduri statute. trei ganduri rele. trei rele. trei bune. trei statui. trei lacuri. trei franturi de viata. trei silabe...
Acasa.