Cocaina americana si anticriza romaneasca

O ştire pe care am găsit-o pe Realitatea şi pe care nu am mai căutat-o la sursă povesteşte rezultatele unui studiu interesant. S-au luat nişte cercetători şi au numărat pe câte bancnote se găsesc urme de cocaină. În (sic!) SUA şi Canada, 85-90% dintre bani au urme de cocaină. La polul opus se află China şi Japonia, ale căror bancnote au urme de cocaină doar în proporţie de până-n 20%. E important de spus, în acest context, că pe iniţiatorul studiului îl cheamă Yuegang Zuo... Dar se mai poate şi ca asiaticii să îşi cumpere droguri cu card.

Al doilea element mediatic care mi-a atras interesul azi (până-n 11), a fost articolul foarte bine documentat al celor de la Business Standard care analizează viziunea anticriză a Guvernului României.

Să aveţi o zi bună:)

===== Disclaimer =====

1. Nu am nici o legătură (contractuală sau nu) cu grupul Realitatea-Caţavencu. :))

2. Titlul, mai ales în a doua parte a sa, nu se găseşte într-o strânsă legătură cu restul textului. E un joc, şi e jocul meu.

Tin cu Steaua punct

Bravo Poliii!!

Politehnica Timişoara s-a calificat în play-off-ul Champions League. Adică ce a făcut? asta înseamnă că e în grupe? mă depăşeşte exprimarea... Însă! Exprimare foarte bună a avut unul dintre comentatori (pe Dragoş nuştucum îl bănuiesc că ar fi făptaşul). Ucrainenii tocmai făcuseră o schimbare, iar unul dintre timişoreni, unu' chel cam turbat, l-a luat în primire pe noul intrat cu o verificare a gleznelor, ceea ce ar fi vrut să însemne "Bună seara. Mă cheamă Bourceanu".

Genial.

Gata. Poate vom reveni cu detalii.

..

Multumesc, am preluat legătura. Aşadar, dragi telespectatori neascultători, Poli Timişoara s-a calificat în pleioful Ligii Campionilor. Carevasăzică că mai are de jucat un tur-retur cu o echipă necunoscută încă până să intre în grupe. Mboooon. Gabi, ai legătura.

Gabi: Cu plăcere. Mergem acum să îl întrebăm pe Dudu ce părere are el. Dudule, nu te da deştept.

Mulţumesc, Gabi, fac ce pot.

Nu-ţi prea iese.

Mai încercăm. Dacă e să fie, o să fie. Şi până la urmă, mergem înainte, că înainte era mai bine:)) (citat Beni L) Dar înainte de ce?.. Soooooo... Sunt o grămadă de lucruri interesante care s-au întâmplat cu ocazia acestui meci, care, cică, e istoric. O să iau numa' spuma, şi nu neapărat în vreo ordine anume.

În primul rând (iată că se încheagă totuşi o oarecare ordine), am avut o ciudată revelaţie: unele lucruri nu le ţii minte decât dacă le înveţi. Adică, sunt multe lucruri, dacă nu cele mai multe (va spune unul cu mintea leneşă) pe care le ţii minte fără să faci nimic special. Nu reuşesc să găsesc exemple, dar mă veţi crede pe cuvânt. Mi-am dat seama de asta pentru că antrenorului lu' Poli îi tot spuneam.. Prodan. Pe el însă îl cheamă Sabău. Pe vremea generaţiei de aur eram puştan, şi nu-mi sunt tocmai apropiaţi... Acum, că am învăţat că e numele cu S, mi-a fost greu să îmi amintesc care e numele pe care i-l atribuiam în mod eronat. Mă rog, irelevant...

Dan Alexa - căpitanu' lu' Poli. Un criminal cu faţă de băieţel prea înalt pentru vârsta lui. Nu ştiu ce m-a impresionat la el... A, cred că a fost faptul că Sabău l-a schimbat fără ca acesta să fie accidentat, obosit sau ineficient. Era însă în pericol să ia roşu, aşa că învingătorul serii l-a scos. Inspirat, zic eu.

Omul întâlnirii (tur-retur) a fost clar Gigel Bucur. Tata lor. Sper să-l vedem săptămâna următoare în amicalul naţionalei cu Ungaria.

Apropo de naţionala noastră. Răzvan Lucescu a avut o seară extrem de interesantă, pe care a anunţat-o ca delicată încă de zilele trecute. Ca selecţioner al României, ţine cu toate echipele româneşti. Iar în întâlnirea de azi, echipa românească a întâlnit echipa antrenată de tatăl său. Cred că lu' ta-su i-a spus că speră să meargă mai departe Şahtioru', ca să îl mai ierte pentru când l-a eliminat mai demult când era la Rapid.

Acest Mircea Lucescu cică ar fi spus că nu vrea să (voi care aţi văzut meciul ştiţi toate lucrurile pe care le spun eu aici, dar .. să zicem că publicul meu ţintă este reprezentat de fete:)) ) antreneze în liga 1 din România, pentru că ar însemna să lupte împotriva copiilor lui. Asta înseamnă că Il Luce a recunoscut că a avut mai multe aventuri cu viitoare mame de fotbalişti, antrenori?

Ha, ce glume avem în program...

Programul nostru se apropie de sfârşit, adică face ceea ce făcea, încet-încet, încă de când a început. Vă mulţumim pentru atenţie, HAI STEAUAAA. Auzi ce slogan slab la ProTV, "pe ei pe motherwellu' lor"... Băieţi, asta, pentru mofturoşi, se numeşte cacofonie. Pentru toţi ceilalţi, sună ca capacu'.

Seara bună, mă cheamă Bourceanu să-mi rupă capu'. :))

Inot

Secretul înotului cu capul sub apă este expiraţia, nu inspiraţia, zise Babanu. Şi are dreptate. Trebuie să-ţi propui să duci aer sub apă cu nasu'. Atât, e foarte simplu. Nu ai de ce să-ţi ţii respiraţia, pentru că poţi oricând să scoţi capul la subraţ şi să tragi cât vrei. Mai precis, cât ai loc: d-aia e important să duci aeru' sub apă şi nimic mai mult.

Bun, încerc să pun toatele în aplicare, şi unele-mi ies. Da' la un timp o dau iar pe înot pe spate, că, chiar dacă nu poţi admira peisajul, ai câştigul că măcar nu îţi vine apa direct în faţă.

Înotul pe spate mă face să mă simt călugăriţă catolică. Sau musulmancă, ce-şi lasă toată faţa la vedere.

Înot pe spate... Soarele e spre apus binişor, aşa că pot privi cerul liniştit, cu o expresie relaxată de om blând. Observ pe cer, sus de tot, un avion. De aici, de unde sunt, îmi dau seama de două lucruri legate de acest avion: 1. nu este un avion al MyAir, şi 2. se îndreaptă în celălalt sens faţă de mine. Îl iau drept reper fix, să simt şi eu că înot repede. Un vălureţ îmi face figura (udă) şi-mi introduce cantităţi însemnate de apă în nas. Trec peste moment, dar când mă uit iar pe cer, avionul a dispărut. Poate era totuşi chiar un avion MyAir...

Acasă, sau mă rog, la un televizor, Steaua bate pe Ujpest, iar ungurii îi bat pe stelişti cu torţe şi alte proiectile. Pe final, tocmai când ni se terminaseră seminţele, Goian îl driblează frumos pe unu' d-al lor şi îl trimite să ne umple farfuria.

Iar mesajul, care poate nici nu a vrut să facă ceva minunat, a ridicat mult nivelul (sau valoarea, pe limba altora) serii. Aş putea spune chiar că a salvat-o. Chiar, oare avionul ăla s-a prăbuşit, ca alte surate aeronave, pe undeva de a dispărut aşa?... Nu ştiu. Nu cred. Poate nu a fost nici un avion. Sau poate a fost, şi a dispărut că atât a avut treabă p-acolo. Sau a înotat acum niţel cu mine, după care îl voi mai întâlni cine ştie când, cu siguranţă într-un moment în care ne va face multă plăcere să stăm la un pahar de vorbă. Sau poate mâine, când voi merge iar să înot, va fi acolo. Şi poate că nici nu va mai pleca.

Vom vedea :)