vineri, 17 iulie 2009

Arad

Am fost la piaţă, să-mi iau să mănânc, că e vară şi trebuie să mănânc mult. Aşadar, pepene, roşii, brânză, cartofi şi încă vreo câteceva, toate în mâinile mele două. Nici slabe, dar nici 44 în circumferinţă. De la piaţă încoa' am mai intrat în nişte magazinaşe, ca să caut ceai da' nu d-ăla la pliculeţe, de care n-am găsit nici măcar la farmacie. Încărcat deci cu plăsuţele alea, care mai si tăiau, păcătoasele, cum intram în magazin căutam un loc să le las jos. Motivul pentru care scriu acum este că de fiecare dată când am ieşit din magazin s-a găsit cineva care să-mi deschidă uşa si să o ţină aşa până ies. Şi au fost aşa: un nene la vo 60 de ani, o fată tânără şi cam plinuţă, care intrând înaintea mea era să-mi trântească uşa-n nas, şi un nene cu un băieţel. Poate cu excepţia fetei, sunt sigur că binefăcătorii au fost absolut dezinteresaţi şi simpatici (se înţelege, fata s-ar fi putut simţi vinovată. eniuei). Şi v-am spus, se poate spune despre mine că pot duce 2 sacoşe în 2 mâini, şi nici nu aduc deloc a băbuţă. Ba mai mult, zic unii, nu (mai) am o faţă tocmai "blândă", că cică am scăpat cam mult maşina de tuns în cap. Toate astea nu i-au oprit însă pe aceşti arădeni de seamă, oameni de vază ai oraşului de pe Mureş, să mă facă să le mulţumesc zâmbind cu gura până la urechi şi să-mi facă ziua. Ziua bună!

Niciun comentariu:

Powered by BannerFans.com