luni, 20 iulie 2009

Salata

***disclaimer*** Celor ajunşi aici de la mine de pe mess, şi care au fost oripilaţi de ideea de a găti animăluţe când au citit la statusul meu "Salată cu căţel", le spun să aştepte până la finalul textului. Şi mă mir de aşa gânduri din partea voastră, mai ales că mă ştiţi vegetarian. ***disclaimer***

Ar trebui să fac o grămadă de alte lucruri. De fapt nu aşa multe, da', de exemplu, nişte ordine prin camera în care m-am dezbrăcat şi îmbrăcat de vreo 5 ori de fiecare dată în alte haine de la ultima ordine iar lucrurile au rămas unde au căzut ar fi musai. Ordine, ar fi musai să fac ordine. Măcar ca să mă liniştesc şi să pot scrie despre meseriaşu' de căţel pe care l-am cunoscut azi.


Zice-se că am trecut pe lângă el de o grămadă de ori în ultimul an, dar nu l-am observat până astăzi. Unele lucruri, fie ele mici, sau mari, importante sau nu, pur şi simplu se întâmplă doar dacă altele nu se întâmplă sau se întâmplă. E clar. N-am zis-o clar, că nu mă ţin eu de asta, cu toate că poate ar trebui măcar uneori, da' treaba e cât se poate de clară; poate chiar evidentă: nu orice este posibil în orice condiţii.

Să revenim la căţel, căci e tare nerăbdător să ajungă celebru.


Să-l lăsăm să mai roadă, că mi-am adus aminte ceva.
...........Am uitat.

Deci... căţelu' ăsta este un căţel inteligent. Oricum, îndeajuns de inteligent încât să mă aştepte. Nu m-a întrebat unde mă duc. I-am zis să mă aştepte că mă întorc, şi asta a făcut. Ba chiar într-un loc mai bun decât unde îl lăsasem, astfel încât să avem mai mult drum de făcut împreună. Văzându-mă şi mai zâmbăreţ decât eram când m-am dus, a început şi el să se deschidă niţel faţă de mine. Eu... eu am fost îndeajuns de atent încât să nu scap niciun "măăă Totolică măăăă" în timp ce-l smotoceam. Nu i-ar fi picat bine, sunt sigur. Da' potaie şi potăiţă l-am făcut de câteva ori. Că asta e. Şi puţeaaaa, mămicăăă ce puţea.

Apropo.

(atenţie. foto necenzurat)

Ar trebui nu numai ordine să fac, ci şi prin bucătărie să trec un pic. (Mami, să nu mă înţelegi greşit. Vasele nu mai stau cu săptămânile în chiuveta mea. Ba chiar mai acum ceva timp în urmă m-au întrebat care e treaba de nu mai înnoptează de două ori consecutiv în chiuvetă. Le-am spus că aşa e normal, şi să se înveţe aşa.) Ce mă mai laud!...

Unele lucruri nu se pot întâmpla în orice condiţii... Descoperi nişte treburi doar când altele nu mai sunt, sau sunt, dar altfel. De ce oare încerc să spun vorbe înţelepte? Nu-mi stă in fire... Să încerc:P. Ce zace acolo şi nu ştie pe un'să iasă?

Nu-mi dau seama. Voi mai săpa. Însă până atunci, încep chiar acum un serial la care mă gândesc de ceva timp: Reţete a la Dudu.

Episodul 1: Salată de broccoli cu brânză, usturoi, bake-rolls (sare) şi ulei de măsline.
Reţetă: Se iau toate din nume şi se amestecă. Gata. Se serveşte pe farfurie, şi se mănâncă cu furculiţa şi fără pâine.
PS: Brânza ar trebui să fie feta sau daneză. Dacă nu e feta sau daneză, atunci inventăm un dressing cu smântână. Eu pun smântână şi sare, bătută bine cu mixeru'. Dacă ăsta se poate numi dressing, mulţumesc. Usturoiu' poate lipsi, da' aşa nu mai garantez că e eşcelentă salata! A, şi nu lăsaţi prea mult până o mâncaţi, că se înmoaie o ţâră beicrolsu'. Da' tot bună e, am încheiat citatul. :D


(beicrolsu' merită mărunţit mai bine. iar salata în sine merită o poză nemişcată.)
19 iulie a fost o zi... în toate felurile. exact ca salata asta. nu mă arunc să zic că a fost minunată, da' în mare parte se apropie. am învăţat multe azi, mulţumesc Mihăiţă. Mă gândesc să-ţi dedic un serial :D. pă cuvânt. Şi am mâncat bine. Foarte bine. Cu desert, şi-ncă! Să ne fie de bine, ca gândurile :)

Apropo, felicitări mirilor de azi! Se ştiu ei. Atâta că nu mă citesc :)) Să fiţi sănătoşi!

l.e.: Am zis să ne fie de bine! Asta cam exclude să ne fie rău de la burtică... Sper să se remedieze situaţia cât mai curând. Noapte bună.
l.l.e.: ... E şi asta o variantă! :))

Un comentariu:

Dudu Vasile spunea...

io zic cu pofta să nu te joci, satisfă-ți-o!

Powered by BannerFans.com