soare galben, iarba verde, cer albastru.
pomi galbeni, nori rosii, lebede mov, case negre, girafe roz, geamuri gri, munti portocalii...
De ce? asa vor copiii. ce stiu, stiu bine; ce nu, inventeaza...
apropo, m'am indragostit de galbenul rapitzei!... Î
(pentru cei pentru care nu este destul galben in poza de mai sus, cereti alte poze si lamuriri de la mine, poate va dau... sau mergeti pe campurile patriei, este acolo destula pentru toata lumea)
o perversitate iti ofera tot atata autenticitate cat o floricica dintr'o floare de liliac rupta
ti.
da' multi. ei sa stea acasa.
M'am uitat in dupa'amiaza asta la manifestatia din Piata Constitutiei. am zapat, si nu mica mi'a fost mirarea cand am vazut pe otv cadre muuult mai inspirate decat pe realitatea, antena 3 sau alte d'astea... de exemplu, in timp ce Monica M. (care "nu poate ramane indiferenta la ceea ce se intampla pe scena politica") incerca sa vorbeasca multimii, otv'ul il avea in cadru pe Basescu suflecandu'si manecile camasii in carouri. A urmat preluarea microfonului si adeverirea o data in plus a faptului ca oamenii presedintelui isi fac treaba (atat cat pot si ei... vom reveni): personajul principal al mitingului de azi si'a inceput vorbirea cu pansarea unei bube pe care mitingul de joi (20 apr: "Jos parlamentul!" :|) a provocat'o si de care multi "contrasi" s'au legat vehement. Diferentierea clara dintre institutia Parlamentului si parlamentari trebuia facuta, si a fost facuta. multumim, mai departe...
uite'te'njur!...
ahem, pardon:-"... azi in Piata Constitutiei au zis o pesa Morometii. mda..
In unele momente, discursul a fost tare ezitant... A fost interesanta faza cu "am gresit cand nustu ce si nustuce?" "NUUU!.." si mai ales repetarea de fiecare data cu acelasi ton a intaririi "Nu am gresit!...". In genere urarile de sanatate au fost marcile ezitarii in discursul din dupa-amiaza asta. Ori nu au dat astia la tv strigatele multimii in toata splendoarea lor, ori oamenii kiar nu s'au motivat prea tare. Momentul cu "atunci cand aia nu merge si aia nu merge, ca sa'mi recapat puterile ies in multime. de la popor imi strang puterile" a fost bunicel, dar s'a terminat cu o urare de sanatate...
Cand am aflat mesajul discursului de vineri seara (pe care eu l'am ratat din motive subective), m'am simtit bine 5 min. dup'aia mi'am dat seama ca sigur au mai fost oameni interesati de subiect (jurnalisti sau nu) care au prevazut miscarea presedintelui. Dupa alte 2 min mi'am zis ca tot e bine sa stii ca faci parte din grupul jurnalistilor (sau viitorilor jurnalisti) care le (cam) nimeresc.
asadar... asadar, cum am mai spus, ma pun la coada asteptanda a derularii evenimentelor. e frumos, parol. traim dpdv politic&social!.. da' daca se termina trist, se duce toata sandramaua de rapa si ma grabesc sa inchid lumina... reverenta.
.............................................................
.............................................................
a vb base la 19, inca nu stiu ce'a zis
.............................................................
eh, lasa, aflu eu mai incolo;)
Pauza este binevenita si binemeritata. Ceau:)
m'am ras, pe bune m'am ras cand am vazut'o pe Lavinia Sandru invitata la aceleasi doua mese cu Ursu, Nistorescu, inc'un nene si'nc'o tanti, nu le'am retinut numele, incercand din rasputeri sa ma convinga ca e om de politica nenica, ca stie, ca le are... eu o vad mai degraba intr'o reclama la dove. tare faza cand la un moment dat a reusit sa se vada pe sine in context si a trecut'o un zambet inocent si auto-compatimitor. deci, Lavi, cum zici ca e cu vopseaua asta noo?...
mi'a placut Andrei Gheorghe. intr'un studio sau doua, dup'aia tzup la universitate. doua vorbe pentru corespondentu' de la fata locului, dup'aia smulge alte doua vorbe de la Basescu. si'anume: "pentru tara bla bla bla.." si 2: (Va pare rau?...) "Da, foarte!... Pacat!.. pacat.."
Sa te iei cu mainile de cap, nu alta, cand auzi reactiile presedintilor partidelor principale... Geoana... Vadim... Voiculescu... Hai sic.!.. hmmm... bai nene, si Boc o da rau in bara, parol!.. cica anti-constitutionala treaba de azi din parlament, si'nca spus asa, aproape cu spume.
este bine stiut, noi nu plecam, stam aici sa stingem lumina, alaturi de prietenii nostri. dintre ei, prezint doi...
Radu Vasile: te salut cu respect
onioi george alexandru: heeei
onioi george alexandru: tocmai m-am intors de la universitate....
Radu Vasile: serios?
onioi george alexandru: da ma.....de la base
...
Radu Vasile: ai dat cu pumnu' in aer?
onioi george alexandru: nu prea.....am stat inghesuit si am preferat sa tin mainile pe portofel si pe mobil
Radu Vasile: bun, intelept
Radu Vasile: ia zi, isi da demisia sau nu?
onioi george alexandru: pai e in aer toata treaba e o adevarata aiureala (ca la romani) el zice ca o sa faca niste dezvaluiri.....
Radu Vasile: mda, in leg cu guvernu'..
onioi george alexandru: da ma cu comunismu cu securitatea.........ceilalti cred ca guvernu o sa aduca niste dezvaluiri la adresa lu basescu....si tot asa o bataie cu bulgari......de rahat
...
onioi george alexandru: lume multa ......jandarmi huiduieli....si totusi la alegeri a fost de 10x mai multe strigate.....am fost ragusit 1 saptamana de la cat am strigat....nu mai aveam voce...
onioi george alexandru: semn ca si-a cam pierdut din alegatori......sau ei nu mai sunt asa convinsi de el...
onioi george alexandru: o sa fie interesant
onioi george alexandru: hai ca ma bag la un joc online
Radu Vasile: mosule, ce parere ai tu despre toata treaba cu basescu si suspendarea?
Furtuna Flavius: deci
Furtuna Flavius: io il iubesc pe basescu
Furtuna Flavius: si tin cu el
Furtuna Flavius: parlamentul este de cacat
Furtuna Flavius: basescu is god
Radu Vasile: da' pe vadim si becali nu'i iubesti?
Furtuna Flavius: nu,pui
Furtuna Flavius: pe niciunul
Furtuna Flavius: ia zi-mi tu mie
Furtuna Flavius: tu pe cine iubesti?
Radu Vasile: nu pot sa'ti spun...
Radu Vasile: sunt umpic jurnalist acum
Radu Vasile: god sau good?
Furtuna Flavius: GOD
Radu Vasile: mda, hai ca m'am convins si cu tine...
Furtuna Flavius: ma mai iubesti pt culoarea politica aleasa?
Radu Vasile: desigur, daca ai candida te'as sustine pana in turu' doi
Furtuna Flavius: sarumana
Furtuna Flavius: esti un scump
...
Radu Vasile: se intampla ceva manifestatii in urbea ta acolo?
Furtuna Flavius: hab n-am, frate
Furtuna Flavius: io plang impreuna cu cainele soarta presedintelui nostru
Furtuna Flavius: si numa in casa
Furtuna Flavius: nu am iesit
Radu Vasile: isi da demisia sau nu?
Furtuna Flavius: basescu nu-si va da demisia, prietene
Furtuna Flavius: parlamentul este de cacat si a fost lasat in curul gol
Furtuna Flavius: si singura solutie salvatoare pt ei e sa-l dea jos pe Base
Radu Vasile: pai l'au cam dat..
Furtuna Flavius: nu,frate
Furtuna Flavius: basescu va invia
Furtuna Flavius: k il iubesc io
Radu Vasile: sunt convins de asta
Si acum o parere de pe partea ailalta:
adrianp*eot***a: http://www.pentrutine.net/anti-traian-basescu.html
Radu Vasile: si tu?...
Radu Vasile: :|
adrianp*eot***a: clar ... separatia puterilor in stat ... nu mai vreau un alt tiran
Radu Vasile: in caz de anticipate, pe cine ai vota?
Radu Vasile: daca pot sa intreb asta..
adrianp*eot***a: nu Basescu ... evident ... il incercam pe altu ... :)
Radu Vasile: pai ma gandesc ca pe lista de la sondaje in jos n'o s'o iei, ca dai nas in nas cu becali
adrianp*eot***a: drama societatii noastre ... aceasi drama ca si la americani , vezi Bush
adrianp*eot***a: adica nu o sa ai la conducerea statului pe cineva care sa fie peste nivelul mediu al poporului
(copipeisturile sunt facute fara acordul celor trei prieteni. in acest moment nu mai sunt on-line/vizibili. vom reveni)
--- later edit: acordurile a fost date. cer scuze cu aceasta ocazie celor carora le este greu sa citeasca pe bloguri discutii de pe mess. totusi, ii asigur de o selectie la sange anterioara postarii lor. ceaaau
Nu ca mi'ar fi fost idol sau asa, dar de Gil Dobrica ma leaga amintiri din copilaria mea. cum s'ar zice, picapu' din sufrageria din Constanta (deci demult) mi'a zis, pe langa punguta cu doi bani, fata babei si fata mosneagului, harap alb, alice in tara minunilor, muuulte melodii d'ale lui Gil Dobrica: Orice'as spune, Cantec de leagan si dor, Discutie in familie (cover dupa Hit the road Jack)... si altele... de altfel, meseriasul cantaret a declarat de haaaaaaat demult ca el nici nu'si doreste sa fie original; el se multumes... multumea sa se asigure ca se apropie foarte mult de reprezentatiile "marilor maestri": Lil Richards, Bill Holley, Ray Charles, Otis Redding, hei! James Brown....
sarac, bolnav (ii cam si placea sa bea...), fara familie si alte cele... dar uitati ce fata avea cand canta. si asta cu Hai acasa (Country roads - hermes nustu cum..) e cunoscuta de noi majoritatea ca au vrut'o aia de au facut reclama la Zapp. Stau pe cheiul de port... Valuri se spaaarg in zgomooot suuurd... Uuuu!...
Care e problema. Ma gandesc la linistea sufletului lui abia acum, cand pentru el nu mai poate face nimeni nimic. Sunt un magar pentru asta...
Imi plac piesele in care artistul incepe si isi fluiera melodia.
Pesele lu' Gil Dobrica le ascultam cand mergeam in a unspea si'a doispea cu Audi'ul pe temiriunde... am o caseta inregistrata de pe un disc d'ala vechi, constantean. la Orice'as spune partea care incepe cu "priviti fata grasa roscovana!.." a fost cu bun-simt sarita...
"Uite ce'am sa'ti fac, daca nu te potolesti odata cu umblatul hoinarind prin sat, uite uite ce'am sa'ti fac... - Da' taci odata mai femeie nu ma cicali, ti s'a dus vestea ca esti gura sparta si, daca nu ai sa pricepi, imi fac bagajele si plec!.... - Da da! uite ce'am sa'ti fac.... - Ce ce ce tot spui acolo.. ce?!.. - Nu'mi fac eu griji, stiu c'ai sa te'ntorci, caci o alta dragoste nu ai sa gasesti.. - Si daca nu ai sa pricepi, ha!, imi fac bagajele si plec!.. - Da da.. uite ce'am sa'ti fac, daca nu te potolesti odata cu umblatul hoinarind prin sat... uite uite ce'am sa'ti fac!... - Ce ce vrei sa spui, ce ai de gand sa faci.. Cum! numai atat a putut sa dureze dragostea ta pentru mine? aa?.. si eu care imi facusem planuri de o viata, aa?? a-am cumparat masina, am cumparat apartament, ce-ce mai vrei... mi'ai pus restrictii, nu ma mai duc la fotbal, nu ma mai duc cu prietenii la restaurant, nu ma mai duc......."
Gil Dobrica a fost meserias. Acuma hai sa ne uitam la astia de'i mai avem. Si mai avem, vo 2-3 milioane numai in Bucuresti...
la olimpiadele comunicarii tocmai ne'am inscris cu campania noastra... anume sa'i facem pe tineri sa mearga in armata. deci fix acolo unde eu nu m'as duce nici daca m'ar ruga si mi'ar si da saxofon, aparat de fotografiat cu multi megapixeli si zoom optic cel putin 10, bicicleta, calculator mai bun, o camera numai si numai a mea, mai mult timp liber etc... apropo, a murit arcanu'!!!! armata s'a skimbat. vino sa vezi... etc etc... :D
intre timp, pe mine ma racaie ideea unei alte campanii. as face o campanie de skimbare de comportament fata de oamenii urati. serios.
mi'este imposibil de inteles de ce uneori si eu reactionez jalnic la vederea unui kip urat. dar sunt sigur ca ideile la aceasta campanie vor veni.
este actiunea unui om disperat si enervat din cauza diferentelor imense pe care okii le dicteaza in general.
"3 zile de'as mai trai, da' sa stiu ca s'a rezolvat situatiunea..."
maine ma duc la curs :D
Provizia de branza la saramura, pe terminate. Familia noastra, consumatoare inegalabila de telemea. Intr'o vreme, mancam branza si la ciorba, asta pana cand ne'am convins, pentru a nu mai stie nimeni cata oara, ca excesul, in orice domeniu si de orice fel ar fi, dauneaza grav. Bineinteles, noi nu ne procuram alimentul de baza de oriunde, de la oricine, oricum. Asadar, semidependenta aceasta ne'a facut de multe ori sa strabatem judete intregi, sa parcurgem sute de kilometri pentru a ne intalni cu demult nemaivazute si nemaiauzite rude care au in gospodarie, sa zicem intamplator, cateva bovine, ovine datatoare de branza.
S'a intamplat ca, odata, cand de la un an la altul, ne'am schimbat preferintele in materie de telemea (ah! ce bine suna!...), sa cerem indrumare in aceasta privinta bunicii, mama mamei mele. Asteptand de mult timp momentul, ne cheama repede la Targoviste (resedinta pentru toate sezoanele), ca stie dumneaei pe cineva (bunica mea imi permite sa nu folosesc intotdeauna apelative si pronume de politete, insa...). Ne'am urcat in masina (eu si mama mea), bucurandu'ne ca mai scade pretul total al branzei, fiind asa aproape... Dar cum socoteala de'acasa nu se potriveste cu cea din Targoviste, tocmai drumul asta scurt ne'a adus considerabil mai multe necazuri decat avantaje.
Ajungem la Targoviste. Mamaia este bucuroasa sa ne vada, chiar daca nu e prima data in luna care abia incepuse. Nu'i nimic. Daca la altele ne zgarcim uneori, la asta niciodata. Si noi suntem bucurosi. Devenim si mai si cand ne intalnim si cu strabunica, care bate vertiginos spre suta, dar inca se tine bine, cu ambele maini. Planul era sa mergem tuspatru intr'un sat, la vreo 15-20 de km de Targoviste, pe drumul spre Bucuresti, unde a trait multi ani strabunica, a crescut mare bunica, iar mama nu a fost niciodata. La niste veri de'ai lu' mamaia.
Incepator in ale sofatului, cum ma aflam, nu'mi suradea sub nici un aspect sa merg cu Audi'ul familiei, din '85, pe un drum total necunoscut mie, mai ales dupa ce timp de 2 zile a plouat de ti se rupea inima de somn. Drum necunoscut mie, se intelege, dar nici chiar bunica sau strabunica nu mai stiau pe unde exact, ca nu isi mai vizitasera de mult timp originile.
Plecam. Facem cei 20 de km repede, ca trage masina. Ne abatem de la soseaua care duce la Capitala, facand stanga. Drumul, cam accidentat, e marginit de ambele parti de camp cat vezi cu binoclul. Masina mai derapeaza pe ici pe colo, spre deliciul meu si sperietura doamnelor din masina. Ma potolesc, ca "cine stie ce se intampla"...
Din loc in loc, lac sau balta. Parea ca pe acolo au mai trecut saptamana aceea numai carute... Ce cauta o masina frumoasa ca a mea acolo? Sfarsitul, veti spune.. si nu veti fi departe de adevar. Era sa i'l gasesc chiar eu, pe un damb pe care am cocotat masina in mijlocul unei mocirloase balti. Dau in spate, nu; dau iar in fata, nu; iar in spate, nimic, nu se mai misca deloc. Cele trei generatii de femei prezente cu mine pe mica insula deja incepeau sa'si manifeste nelinistea. Cel mai neplacut a fost cu strabunica, dumneaei nu si'a putut retine emotiile si, dandu'se jos din masina, se tot intreba intr'un galgait de plans cu greu inabusit, ce ne'om face. Eh! ce sa ne facem! Ne lasam trasi de caruta aia care deja se vede apropiindu'se. In ea, trei oameni: un nene la vreo 50 si mai bine de ani, cam bolnav cu piciorul, zicea, nevasta lui si probabil fiul lor, un ditamai vlajganu' spre barbat in toata regula, de vreo 30 de ani. Mai cu rugaminti fierbinti, mai cu recompense promise in lei, oamenii s'au lasat lesne convinsi.
Leaga caruta de carutita noastra masina, si dintr'o singura dar violenta smucitura, ne scot din mocirla, pe mine si pe iubita mea cu patru roti. Ne mai trag asa, vreo suta doua de metri, pana iesim din zona cu bucluc. (Ne'au tras spre inapoi, ca inainte era si mai rau). In momentul in care recompensarea s'a adeverit, ne'au dat si vestea cea buna si uimitoare, ca mai e un drum spre satul cu pricina, de masini. Vasazica, drumeagul pe care apucaram noi era numai pentru tractiune animala, pe cand vehiculele cu herghelii putere mergeau pe o ditamai soseaua, asfaltata cumsecuvine, ba chiar cu marcaj pe centru.
Pai sa nu'ti vina sa te'ntorci acasa, sa o lasi in plata ei de branza?!... Nu, ca ce merge mai bine cu salata de vinete decat telemeaua mixta? Asa ca gasim repede drumul cel bun si corect, ajungem, o luam, ne salutam si povestim vietile, dar pe scurt, ca ne grabim.
Dupa toata intamplarea ne'am ales cu vreo 50 de kilograme de branza buna rau, si cu niste planetare stricate, care chiar si azi mai cloncane in curbe stranse.
astenia isi face de lucru. astenia imi da batai de cap.
deci... ideea e ca mi'e bine cand sunt nesigur. imi aduce aminte de copilarie. atunci nu trebuia sa fiu sigur; erau altii pentru mine. d'acum, pentru ca mi'am dat seama de asta (si nici nu prea mai are cine sa fie sigur pentru mine), nu'mi mai pot permite sa fiu nesigur.
mda...
Tocmai cand incepuse sa'mi placa sa aud nebuni vorbind mi'au iesit in cale nebuni care mi'au schimbat profund atitudinea. Exista nebunii nebuni si exista nebunii care au mers ciudat, care zambesc constant si sec, te fixeaza cu ochii lor zambareti sau, dupa caz, incrancenati, miros a parfum si au unghiile ingrijite... Parca merg cu picioarele altora, iar zambetul si ochii sunt mai degraba speriati.. si nici macar nu stiu despre ei insisi ca's nebuni, pentru ca lumea nu se uita la ei ca la niste nebuni.
Acuma, ce spun eu..., de fapt nimeni nu se uita la nimeni niciodata. Suntem in situatia sa fim considerati nebuni daca, cu ochii nostri albastri sau verzi sau negri, ii fixam pe oamenii de pe strada.
Fara sa imi dau seama, cartea mi se inchide intre degete, unul ramanand insa strain intre pagina citita si cea inca necunoscuta, respectiv numerele 38 si 39. Versurile imi suna in minte… Dar eu parca incepusem sa citesc niscaiva proza, nu poezie!… Autorul, imbracandu-se in poet, tocmai ce mi-a dezvaluit latura artistica a personajului care in incipit mi-a dat impresia unui copil ce isi lasa mintea sa zburde pe izlazurile ratiunii ludice. Dar parca se crede totusi prea destept; prea da importanta unor nefondate idei, observatii, incercand sa le valorifice nejustificat. Cica „daca inchid un ochi vad mana mea mai mica decat cu amandoi”. Mie nu mi se pare asa; eu cred ca, daca inchid un ochi, nu mai am vedere tridimensionala, ca dispun de un singur unghi cazand pe mana-mi; cel putin asa mi-au explicat colegii care au inteles cat de cat prima lectie de optica… Sunt atat de indignat de subtirea reproducere artistica pe care sunt nevoit sa o citesc, incat chiar si in vis o neg total, intr-o consistenta incercare de a o desfiinta. In versuri, tanarul erou isi imagineaza lumea ca fiind o lume „mateasca”. Si isi ia propriul motan la intrebari; ii promite ca l-ar pune vornic in vreun sat de mate, daca cineva s-ar invrednici sa-l intocmeasca. Eu ma gandesc ca ar arata ca un gest de ajutor total dezinteresat sa incropesc eu repede-repede un sir de cutii colorate frumos, cu panglicute asortate, cu burete pe dinauntru, ca sa le fie comod mofturoaselor… Dar imi dau seama ca le e bine asa cum este acum. Uite, pisica pe care am vazut-o acum o saptamana se vedea din departare ca nu simte nevoia sa se speteasca pentru a-si castiga masa. Iar stapanul ei era…
Pentru ca stapanul imi amintea de vremuri neplacute, mana asezata in amortire sub cap tresare, miscand foile, trezindu-ma. Cat timp au fost inchisi, ochii mei parca nici nu s-au miscat in orbite; cad in urmatorul moment exact pe strofa urmatoare… Si reiau firul intrerupt cu cateva minute in urma; sau or fi fost secunde? Vreau sa imi cumpar un contor, sa stiu si eu exact cat timp dorm intr-o zi... Inainte de a-mi continua gandul pe cealalta lume, a viselor, citesc: ”Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii”. Si incuviintez involuntar din cap, cu amaraciune searbada; searbada, pentru ca in urmatorul moment a si disparut… si a reaparut imaginea stapanului pisicii multumite de conditia ei... Revin la versurile pentru care ma chinui de ceva timp; inca o strofa, doua… „Mosule, mergi de te culca.” Ma amuza aceste cuvinte; parca autorul le-a pus pe foaie gandindu-se la unul care peste mai bine de o suta de ani se va fi chinuind sa desluseasca arhaismele in toate formele posibile, intr-o seara tarziu, cand pleoapele oricum ii vor sopti ca a sosit vremea…
A doua zi ma trezesc cu capul inca in ceata; si spun cu mana pe inima ca alcoolul nu are legatura cu asta, pentru ca in general nu are legatura cu mine… O noapte aproape intreaga am vazut numai tablouri intunecate, ochi albastri contrastand cu nuante sterse, lacrimi si sosele cu sase benzi; se vede treaba ca sosele asa de late nu isi aveau locul in tabloul produs in mintea mea de paginile citite printre pleoape in seara precedenta; este categoric o eroare de soft… Imi spal cu multa precizie ochii, dupa care ma intorc in camera mea, hotarat sa termin ceea ce am inceput. Dupa o oarecare perioada de timp, destul de lunga pentru a citi si ultimele cuvinte din cartea propusa inainte insa de a auzi glasul mamei chemandu-ma la masa, imi ridic ochii dintre pagini si imi promit ca voi reciti fantastica nuvela. Eminovici a fost baiat bun: spre sfarsit a facut o mica recapitulare, dandu-mi chiar cateva repere pentru a intelege substratul adanc al operei sale. Asa ca merita sa mai incerc o data; eventual, de data aceasta voi citi in fotoliu sau chiar la masa, nu culcat in pat…
