[H] viteza gratis
Duminică, 20 mai 2007, ultima zi în care Casa Poporului este înconjurată legal de maşini zgomotoase. Chiar şi numele maşinilor care se vor alerga pe pistă sunt zgomotoase: Aston Martin DBR9, Corvette C5 şi C6, Lamborghini Murcielago, Maserati MC 12, Ferrari 430 GT2, Porsche 997 GT3 RSR şi Porsche 996 GT3 RSR. Are loc etapa a treia a Campionatului FIA GT. Vruuummmmmmmm!
La faţa locului, tribunele nu sunt nici pe departe pline, mai puţin cea VIP. Biletele acolo au costat până la 800 de euro. Lumea de prin tribune, câtă este, se arată foarte diferită de cea care se întâlneşte de obicei pe la întâmplări de acest fel în aer liber. La Campionatul FIA GT nu se dau mici şi nici bere, muzica variază de la Snoop Dog la Lil Jon şi se întrunesc o mulţime de alte condiţii rar întâlnite la acţiunile populare din Bucureşti. Pot fi văzuţi oameni însoţiţi de copii de 10 ani, motociclişti cu căştile pe cap, grupuri de tineri (din cauza prezenţei reduse, la cursa de sâmbătă intrarea a fost lăsată liberă; chiar şi aşa, mai puţin de o treime din cele 70000 de locuri a fost ocupată), fete îmbrăcate frumos şi mulţi băieţi cu aparate mari de fotografiat.
În mod neplăcut, ziua de sâmbătă a adus o premieră absolută în circuitul de FIA GT: un câine maidanez a ajuns pe pistă, printre maşinile rulând cu viteze foarte mari. Văzându-l la televizor, în mintea mea s-a născut o nevoie proporţională cu viteza maşinilor care era să-l accidenteze să îi iau un interviu respectivului curajos patruped. Nu a fost de găsit. Martori oculari susţin că în zonă au ajuns imediat sepepişti care au plecat cu un sac după ei.
Pe pistă s-au aflat maşini din două categorii diferite; practic, au avut loc două curse în acelaşi timp şi pe aceeaşi pistă: GT1 şi GT2. La GT1 au participat maşini ca Aston Martin DBR9, Corvette C5 şi C6, Lamborghini Murcielago şi Maserati MC 12, iar numerele de competiţie au fost roşii, în timp ce GT2 a cuprins Ferrari 430 GT2, Porsche 997 GT3 RSR şi Porsche 996 GT3 RSR, iar numerele de competiţie au fost negre. Cursa a durat 2 ore, timp în care prin fiecare maşină au trecut 2 sau 3 piloţi, fiecare dintre ei conducând numai câte maxim 35 de minute.
Piloţii români care au participat la această cursă sunt Mihai Marinescu şi Claudiu David, maşina condusă de ei fiind un Dodge Viper. Ei au terminat pe locul 14, la un minut şi jumătate de maşina de pe primul loc, având o medie de viteză de 90,52 km/oră. Câştigătorul cursei a fost Andrea Bertolini (Playteam Sarafree), pe Maserati MC 12.
Principala caracteristica a întregului eveniment petrecut în acest weekend în Bucureşti este haosul: piloţii au reclamat denivelările asfaltului chiar şi în zonele de frânare, safety-car-ul a fost adesea prezent pe pistă, timp în care cursa era neutralizată, vremea nu a ţinut cu iubitorii acestui sport, iar în plus se vorbeşte că Bucharest Ring prezintă deficienţe de proiectare, în ciuda faptului că designer este un nume celebru al arhitectonicii circuitelor auto, Hermann Tilke.
La sfârşitul cursei, în timpul evacuării zonei, un motociclist îşi tura motorul la maxim, să-şi facă loc prin mulţime. Nimeni nu îl auzea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu