[H] portret AGO

„Da, sunt la management, da’ să ştii că de la anu’ mă bag la ATF! Zică părinţii ce-or zice, eu n-am de ce să fac management. Pentru teatru mă pregătesc de când aveam 4 ani”. Este omul care pierde la macao sau la popa prostul numai de dragul de a primi ca pedeapsă mimarea unei morse eşuate sau a unei declaraţii de dragoste. „Ăăă, ştii... sper că nu te deranjez dar, ăăăă, ... vreau să-ţi spun că-mi place mirosul tău. Da, ăăăăă, şi mi-ar plăcea să stăm ..... împreună pe-o bancă, ăăăăă, din Herăstrău. Sau care parc e mai aproape de tine! Ăăăă, mă scuzi, sunt emoţionat” – aşa înţelege George să ducă a îndeplinire porunca declaraţiei de dragoste. La momentul respectiv, ne-a oferit celor prezenţi şi o declaraţie bonus, dar aceasta a cuprins cuvinte violente şi a necesitat folosirea unui băţ lung şi gros drept instrument persuasiv.

În hainele lui largi, nu surprinde când spune că-i plac Paraziţii. Însă nu dă din cap şi din mâini în ritmul cuvintelor pe care le spune. Adesea stă pe un scaun, deoparte, chiar dacă oameni trec într-o parte şi-n alta. Spune că atunci ori aproape doarme, ori se gândeşte la următoarea „reprezentaţie”. Şi reprezentaţii sunt destule! „Eu... n-am să mă fac bine niciodată!... Medicamenteee!” este fragmentul cu care se delectează cel mai des; de altfel, este fan declarat Vadim Tudor şi Gigi Becali, pe care îi imită aproape fără să vrea...

De curând a renunţat la cioc. Se găsea, aşadar, până deunăzi, sub barba lui un smoc de barbă care ameninţa să se transforme în barba lu’ UnQ Saproo de la Moromeţii (artist român cunoscut atât pentru barba foarte lungă şi îngustă cât şi datorită răcnetului „Româniaaaaa, trezeşte-teeee!!”). Cum e fără barbă? „Parcă s-a rupt ceva din mine!... N-am mai fost fără de vara trecută, de când am dat bacu’. De ce am dat-o jos? Pur si simplu m-am enervat... Faza drăguţă e că odată cu ea parca am dat jos şi vreo 5 ani. Sunt puştan puştan acuma, hehe!” În timp ce vorbeşte, orice ar vorbi, ochii lui spun că nu este prea interesantă situaţia, şi ar prefera să stea p-un scaun şi să se gândească la ale lui. Este, indiscutabil, un one man show, totul este să fie lăsat în pace îndeajuns de mult timp ca să se pregătească. Iar el se declară întotdeauna pregătit pentru o nouă reprezentaţie...

„Da’ ce, acum trăim în democraţie? Nici totalitarism nu e... E un fel de ghiveci. Varză sau rahat amestecat, depinde cum preferi să-i spui. O incoerenţă lipsită de consistenţă. Dar cum ajung ăştia parlamentari? Că vreau şi eu să dorm în sală şi să sparg seminţe, să mă tund cu 80 de mii şi să mănânc cu 40...” Cum? Pe liste!

La aproape 18 ani de la Revoluţie, oameni care la vremea aceea aveau 2-3 ani îşi pun acum problema viitorului ţării, a responsabilităţii sociale şi a exprimării libere. AGO nu rupe gura târgului; AGO dacă se încordează în voinţă îndeajuns, pune gura târgului să vorbească util. Mai mult nu se poate.